Tot ce contează este spiritul de gaşcă. Un spirit care se dezvoltă din interese meschine, particulare ori de grup mafiot, interese absolut străine interesului general. Nu o să mă refer, hic et nunc, la numirile ridicole de miniştri, de şefi în fruntea unor agenţii, regii, deconcertate – unde singurul criteriu cu care se operează este cel clientelar. În dauna valorii, a performanţei manageriale.
Nu. O să mă opresc la modul în care este reîmpins în fruntea PD-L Emil Boc. Acum două luni, toţi îl considerau incompetent şi îi cereau să demisioneze. Cuconetul din curtea lui Traian Băsescu era cel mai vocal în această privinţă. Ei bine, acest cuconet este astăzi cel mai vajnic susţinător al lui Emil Boc, pentru un nou mandat la preşedinţia PD-L. Lideri locali, care, de asemenea l-au considerat pe Boc total neperformant, ba chiar l-au catalogat ca fiind o piatră de moară pentru partid, s-au întors, s-au răsucit la 180 de grade în ce priveşte opţiunile, şi iată-i luându-l, cu „piatra de moară”cu tot, în braţe. Cel mai elocvent, mai cinic şi mai penibil exemplu ne este oferit de Gheorghe Flutur – a fost primul care s-a trecut pe lista de susţinători ai lui Vasile Blaga, ca apoi să fugă în tabăra lui Boc. Şi ca el, mulţi alţii.
Deşi partidul îl vrea pe Blaga, Traian Băsescu şi, prin reflex de obedienţă, acoliţii săi îl vor pe neputinciosul Boc. Zeus are nevoie de o ordonanţă care să îi cureţe cizmele şi să îi perie hainele. Or, Nimeni nu este mai nimerit decât Boc pentru acest rol tragi-comic. El este marioneta care îi permite lui Băsescu să fie Jucător şi să îşi satisfacă toată vrerea. Drept consecinţă, Băsescu face orice ca Boc să fie reales. Trage sfori, îl desfiinţează pe Vasile Blaga prin declaraţii publice nedemn de răutacioase, în vreme ce Elena Udrea cumpără voturi „pro Boc” cu bani publici, pe faţă, fără nicio jenă. Există o vorbă, în popor: „E prost, dar e prostul nostru”. Ei bine, Băsescu şi ai săi ciraci se străduiesc să o probeze.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!