După 28 de ani de la primul meu pas în redacția ziarului Adevărul, acum Jurnal arădean, pot spune cu mâna pe inimă că, pentru mine, nu există meserie mai frumoasă. Meseria asta are talentul de a te provoca în fiecare zi, de a te pune în situații inedite care te cresc ca om, ca ziarist, chiar și atunci când ai obosit și n-ai vrea decât un minut de liniște. Îți testează conștiința de sine, îți ridică dileme la care răspundem fiecare pe măsura caracterului nostru, te împinge să cauți răspunsuri la întrebări care, de multe ori, nu sunt ale tale.
E grea meseria asta și e și mai grea când ziarul la care lucrezi și-a propus și a rămas pe linia seriozității, a documentării la sânge, a relatării obiective și, pe cât se poate, imparțiale a realităților cotidiene. Poate tocmai de aceea, a rezistat și rezistă încă în era digitală, în care orice informație e doar la un click distanță. Desigur, uneori ambalată la repezeală, prost documentată, în goana după audiență.
Iar munca din spatele fiecărei ediții de ziar e incomparabil mai solicitantă, pentru că nu poți lua pauze. Pagina de ziar nu poate rămâne goală și, nu de puține ori, ne cuprinde deznădejdea în fața provocării zilnice de a umple fiecare foaie cu informații (mai) interesante, (mai) documentate, care să îndemne cititorul să cumpere un produs care trăiește (uneori) cu o zi în urma platformei online. Pe undeva, e și normală deznădejdea asta care se strecoară în sufletele noastre de ziariști „clasici” ce luptă pentru un format considerat a fi tot mai irelevant.
Cu toate acestea suntem încă AICI. La cifra cu numărul 10.000. Și în ciuda momentelor de deznădejde, continuăm să IUBIM ceea ce facem. Pe print și în online. Pentru că, dincolo de oboseală, de presiuni și de vremuri schimbătoare, rămâne convingerea că această meserie încă are un rost și că adevărul, spus onest, își va găsi mereu cititorii. Și poate că tocmai această încăpățânare de a rămâne fideli meseriei, de a nu renunța la rigoare și sens, ne ține încă în picioare. Pentru că jurnalismul adevărat nu se măsoară doar în viteză, ci în responsabilitate, în echilibru și în respectul față de cititor. Iar atâta timp cât mai există oameni care caută aceste lucruri, merită să mergem mai departe, chiar și între Iubire și Deznădejde.
SORINA AMBRUŞ,
redactor Jurnal arădean