Nevoia de bărbaţi adevăraţi

Nu este singurul străin care, de-a lungul vremii,
a formulat opinii pline de nedumerire, în ceea ce
priveşte felul nostru de a fi. Nu trebuie să
ne mirăm, câtă vreme auzim, adesea,
români cu varii preocupări, mai mult ori mai
puţin cultivaţi, întrebându-se
„ce fel de popor suntem”.

Nimic nu este mai dramatic pentru un popor, oricare ar
fi acesta, decât îndoiala că ar fi un
popor demn şi respectabil. Pentru că,
dacă noi înşine ne jenăm de ceea
ce suntem, ajungem să credem că suntem
condamnaţi, fatalmente, să stăm la
periferia civilizaţiei. Or, nu este cazul.
Românii nu sunt cu nimic inferiori altor popoare.
Fiecare etnie, fiecare naţiune are aceleaşi
înclinaţii naturale. Stă în firea
omului să profite de slăbiciunile
organizării sociale. Toţi ar prefera să
aibă drepturi cât mai multe şi,
dacă s-ar putea, nicio obligaţie. Sau să
trăiască bine, cu trudă cât mai
puţină. Corupţia este şi ea un
fenomen pe care îl întâlnim peste
tot.

Nu, cauza dramei noastre este alta – ne lipsesc
adevăraţii bărbaţi de stat. De la
Cuza şi regele Carol I, de la Brătieni
încoace, ţara aceasta n-a mai avut în
fruntea sa bărbaţi adevăraţi.
Oameni care să pună mai presus de interesul
lor, parşiv şi egoist, interesul
ţării. Oameni dispuşi să facă
reforme tăind în carne vie, gata
să-şi sacrifice o carieră ce putea fi
„călduţă”, aducătoare
de foloase personale, pentru a ridica ţara.
Dimpotrivă, avem mereu parte de profitori, de
politicieni mincinoşi, care se feresc de
adevăr, pentru că adevărul este adesea
crud, nepopular. Populist şi amăgitor a fost
Ion Iliescu. Emil Constantinescu s-a propus ca un
salvator şi a sfârşit lamentabil,
deziluzionându-ne. Aidoma, Traian Băsescu,
promotorul gâlcevei ca mod de consumare a
energiilor naţiunii. Mircea Geoană s-a
profilat şi el ca un vânzător de
iluzii, nicidecum ca un bărbat de stat
adevărat. Ar fi ideal ca şirul demagogilor
şi al saltimbancilor să fie rupt, să
avem şi noi, măcar o dată, o
mână mai bună la vot. Poate, chiar la
alegerile din toamnă!

Tristan Mihuţa