Nici omul, nici busuiocul

Mai curând trebuie să vedem ce mai
înseamnă PSD Arad astăzi, cine şi
cum îl reprezintă. Or, nu trebuie să
fii un mare analist politic pentru a constata că
acest partid nu are audienţă în
rândul cetăţenilor. Nu are nici
personalităţi. Practic, organizaţia
judeţeană trăieşte
(supravieţuieşte) doar pe seama simpatiei
unei părţi a electoratului pentru Iliescu,
Năstase şi alţi câţiva lideri
ai acestui partid de stânga.

A fost o vreme când PSD (PDSR) Arad
reprezenta ceva şi prin liderii săi locali.
Se întâmpla în prejma alegerilor
locale din 2000 şi o scurtă perioadă
după acele alegeri. A fost singura dată
când PSD a avut primar în municipiul Arad
şi preşedinte al Consiliului judeţean. E
drept, Dorel Popa a trecut la PSD doar după ce a
candidat ca independent pe listele acestui partid, iar
Caius Parpală a trecut la PSD tot după ce a
fost ales preşedinte al CJA. Chiar şi
aşa, ţinând cont că din
rândurile sale provenea şi prefectul, PSD a
beneficiat de singurul mandat în care a
deţinut puterea în Arad.

A deţinut-o, dar n-a ştiut, n-a fost
preocupat să o consolideze. La scurtă vreme
de la preluarea puterii, în organizaţia
judeţeană au început luptele pentru
şefie. S-au format grupări care s-au
duşmănit, deturnând energiile spre
lupte sterile, care au slăbit organizaţia
şi au condus la scăderea încrederii
electoratului în reprezentanţii locali ai
PSD. Rupt de realităţile din judeţul
nostru, Centrul a plecat urechea, de regulă,
înspre cine nu merita atenţie şi a luat
măsuri catastrofale, dând organizaţie
judeţeană fie pe mâna unor inşi
fără experienţă, fie pe mâna
unor neaveniţi. De aceea, dacă se vor
căuta vinovaţi pentru ce a ajuns PSD Arad,
dintre ei nu pot fi omişi Ilie Sârbu,
Ecaterina Andronescu, Mircea Geoană, Cristian
Dianconescu, Marius Lazăr… Toţi au
răspuns de PSD Arad sau, mai bine, toţi ar fi
trebuit să-l revigoreze şi toţi l-au mai
scufundat câte un pic.