aradon.ro Web analytics


S-a mai petrecut o întâmplare demnă de un record. Negativ, desigur. Marţi, la Piteşti, era programat şi autorizat un miting de protest al pensionarilor. Nu erau aşteptaţi prea mulţi, doar circa 200 de oameni. Dar chiar şi aşa, organele de ordine s-au organizat ca pentru un război în toată regula, împotriva bătrânilor protestatari, în caz că aceştia vor deveni violenţi!!
Puterea actuală conduce ţara absolut discreţionar. De fapt, este impropriu să spunem că o conduce. O stăpâneşte. Traian Băsescu şi supuşii săi din PDL au reuşit să pună la punct mecanisme diabolice. Mai întâi, au mistificat rezultatul alegerilor, respectiv voinţa electoratului, racolând, prin varii mijloace, parlamentari ai PSD şi PNL.
Uniunea Social Democrată trebuie să fie pregătită pentru orice, câtă vreme Puterea îi sapă la temelie. Mai mult, USL trebuie sa vegheze la păstarea unităţii Uniunii. Nu vorbim doar de pericole potenţiale, pentru că deja am avut câteva momente în care unitatea USL părea a fi periclitată. Peste toate, a fost acel moment în care Dan Voiculescu şi Daniel Constantin au forţat, din orgoliu, mâna social-democraţilor şi a liberalilor.
Puterea nu pare îngrijorată că ne pleacă din ţară multinaţionalele. Deocamdată, şi-a anunţat plecarea Nokia. Urmează altele, după cum ne spune chiar Traian Băsescu. Împovărate de dări, multinaţionalele caută locuri mai atractive, care să le asigure profit.
Ceea ce li se îmtâmplă ţiganilor în Europa nu trebuie să ne surprindă. Ţări civilizate, cu oameni care îşi duceau viaţa în tihnă, s-au trezit deodată agresate de elemente ale acestei etnii.
Poate, nici Nicolae Ceauşescu nu a urât atât de mult poporul, cum o face această guvernare. Sau, mai bine, cum o face Traian Băsescu, adevăratul premier al României.
Ce este şi ce urmăreste, de fapt, această Mişcare Populară, despre care se vorbeşte atât de mult? Noi, cei din acest spaţiu mioritic, o vedem ca pe o încercare disperată a PDL pentru a nu se lăsa măturat de la putere.
Cu fiecare preumblare a românului pe la scrutin, ni se întăreşte convingerea că avem un electorat de o calitate submediocră. Vorbim de majoritatea alegătorilor, desigur, nu de totalitatea lor.
Mai degrabă sau mai târziu, nici o mojicie nu rămâne nepedepsită. Cel de Sus le rânduie pe toate. După faptă şi răsplată. E cazul (şi) lui Stacey Nolan. Omul, nu antrenorul. Acesta simte, sau ar trebui să simtă, pedeapsa divină Să nu-şi pună întrebări, de ce şi cum tocmai el a trebuit să greşească şi, mai apoi, să plătească prin eliminarea echipei sale din Cupa României.
Preşedintele Traian Băsescu este tot mai prezent pe canalele tv care îi sunt obediente. Miercuri seara s-a produs la televiziunea publică. Ni s-a arătat aşa cum ne-a obişnuit, de o vreme: tăios, atoatecunoscător, gata să taie în carne vie, chiar dacă e vorba de partidul său.

România

Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de „a-i vâna” cu amenzi.

Mapamond

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Aproape 48 de milioane de americani, un număr record, au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-a exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.

România

Diana Buzoianu: Noi am scos neamurile din instituții, ei își aduc acum înapoi cumetriile
Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul „a reușit să scoată neamurile din instituții”, însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, „își aduc înapoi cumetriile”.

Local

Teatru, muzică și poezie, în noiembrie
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune publicului un program divers, cu spectacole de teatru, o premieră și o serie de spectacole de poezie și muzică.

Mapamond

Polonia, în pragul unei noi crize constituționale. Oamenii au ieșit în stradă
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS. Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia.

Mapamond

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari.

Local

Poliția, cu ochii pe elevii arădeni „radicalizați”
IPJ Arad, în alertă după un incident din Bistrița-Năsăud. Polițiștii cer școlilor să urmărească semnele radicalizării în rândul elevilor. 4

ARADON Sport local

„Galben-albastrele” joacă în premieră cu Oxigen București
FCC Baschet UAV Arad vrea să își continue seria de victorii în campionat și cu bucureștencele.

UT Arad

A vrut, cu adevărat, Adrian Mihalcea să plece de la UTA?
Antrenorul spune doar că-s „ape tulburi”, nu a pomenit de demisie. Alexandru Meszar susține că-s zvonuri.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.