Nimic, fără autoritate

Unde sunt vremurile în care PSD domina autoritar scena politică?! Cum a decăzut în aşa hal acest partid, în mai puţin de cinci ani, încât a ajuns să fie privit de sus de un partid, PD-L, care încă în 2004 nu era cotat electoral cu mai mult de 11-13% din voturi?

Zodia cinismului

Îngrozitoarea foame de bani la buget i-a adus pe guvernanţi în pragul disperării, determinându-i să mintă populaţia de la obraz, cu explicaţii care ar fi catalogate ca ridicole dacă nu ar fi de-a dreptul cinice.

Chiar merită !

După Revoluţie a fost (cam) singura grupare care a oferit clipe memorabile, inegalabile pentru sportul arădean. Şi a adus cele mai multe trofee naţionale. În ultimele trei sezoane a trecut de faza grupelor în competiţia europeană inter-cluburi. Şi tot de atunci, la fiecare început de an, Aradul are parte de un adevărat regal baschetbalistic. „Vinovate”, de toate acestea, sunt fetele de la Baschet Club ICIM Arad.

Ţara, ca un TIR

Dacă mi-ar cere cineva să-mi definesc patria - prin imagini, nu prin cuvinte - aş recurge la filmuleţul acela, care circula pe Internet, cu şoferul de TIR care urla şi ţopăia pe lîngă volan, pe ritm de manele, în vreme ce mastodonul alerga singur pe şosea.

Nici omul, nici busuiocul

La Arad, PSD n-a fost niciodată deosebit de puternic, dar niciodată n-a fost atât de mai slab ca în ultimii ani. A explica priza scăzută a social-democraţilor în judeţul nostru exclusiv prin prisma simpatiilor, preponderent de dreapta, ale electoratului arădean ar fi o eroare.

Legi cu frână

Neseriozitatea, ne place sau nu ne place, este componentă definitorie a actului decizional în societatea noastră. Mai tot ce decidem, fie este eronat conceput, fie nu întruneşte condiţiile aplicabilităţii imediate şi rămâne pe hârtie o lungă perioadă de timp, dacă nu pentru totdeauna.

Examenul de capacitate

Anul acesta ar trebui să fie unul al reformelor promise de preşedintele Traian Băsescu.

Scumpă Românie, asta ţi-o doresc!

Dacă m-ar întreba cineva ce doresc României, adică românilor, la pragul dintre ani, n-aş sta prea mult pe gânduri. Aş ura despre competenţă, despre recunoaşterea şi impunerea valorilor.

Vine o zi...

... sună telefonul. La celălalt capăt al firului o fostă colegă. „A murit şeful”. Şi-o năpădesc lacrimile. Urmează o tăcere lungă, clipe în care rememorez crâmpeie din cei aproape 15 ani petrecuţi în redacţie, care ţine loc de o mie de cuvinte.

Peste toţi

Elogiul pe care Lizica Mihuţ îl aducea lui Gheorghe Falcă, zilele trecute, i-a şocat pe mulţi, ştiute fiind disputele celor doi, însoţite adesea de cuvinte neelegante, de jigniri şi acuzaţii grave.