Nu încerc să găsesc cauzele care au dus la „defectarea” lui Tăriceanu, ci doar să identific posibilele urmări. Mai întâi, este limpede că nu sunt puţini liberalii care niciodată nu l-au agreat pe Crin Antonescu, încă de la instalarea sa pe funcţie şi cu atât mai puţin după ce i-a scos de la guvernare. Unii dintre aceştia stau cu bagajele făcute, gata să plece acolo unde vor considera că le este mai bine. Or, nu este totuna că pleacă la PSD, la PDL ori la Mişcarea Populară, ori că pleacă tot la un partid liberal. Nu mai vorbim despre cei din teritoriu, care sunt directori pe la diferite instituţii deconcentrate , iar înregimentarea în partidul lui Tăriceanu le-ar asigura rămânerea pe posturi.
Dacă partidul lui Tăriceanu prinde un pic de cheag, într-un orizont nu prea îndepărtat s-ar putea dovedi decisiv pentru raportul de forţe între dreapta şi stânga şi, de ce nu, pentru reintrarea la guvernare a PNL alături de PSD. Nu într-o alianţă politică, pentru că aceasta ar fi curată idioţenie, ci într-o coaliţie de guvernământ, după modelul german. Nu degeaba liberalii se zbat să împiedice participarea PC şi UNPR la alegeri sub umbrela PSD, pentru că dacă reuşeşte acest lucru, cele două partide vor dispărea, fie prin absorbţie, fie pentru că pe cont propriu nu vor face niciodată pragul. Iar atunci, la masa tratativelor vor fi PSD şi PNL, fără alte aripioare.
Dacă Tăriceanu reuşeşte să racoleze, pentru început, o parte considerabilă a parlamentarilor PP-DD, cu siguranţă, după aceea vor mai veni şi alţii, inclusiv liberalii nemulţumiţi. Partidul său- liberal- se va naşte, după „modelul”UNPR, direct în Parlament, iar Victor Ponta, pentru a demonstra că încă are o componentă liberală, aşa că USL nu a murit, va fi dispus să ofere şi vreo două-trei funcţii de secretar de stat. Aşadar, de moment, Tăriceanu i-ar fi de mare folos lui Ponta, dar pe termen mediu PNL va avea de câştigat.
„Cazurile Tăriceanu şi Stolojan nu suportă comparaţie, pentru că Stolojan nu avea sânge liberal”
Citiți principiile noastre de moderare aici!