Fiecare ar vrea să se întâmple ceva pentru ca acest guvern să cadă. Şi să cadă şi preşedintele Traian Băsescu. Paradoxal, toţi ar vrea ca lumea să iasă în stradă, dar nu iese nimeni. Şi toţi sunt indignaţi că nu iese nimeni! Din când în când, câte o doamnă sau câte un domn, „îmbrăcaţi” cu o vestă-pancartă, cu text faţă-verso, fac trotuarul, printre trecători, în semn de protest. Lumea se uită la ei ca la o minune. Sau, mai bine zis, ca la unii care şi-au pierdut minţile.
O învăţătoare a făcut greva foamei, mai bine de două luni. Ca să-şi stârnească breasla de dascăli, ca să-i îndemne să nu se lase umiliţi şi jefuiţi de 25 la sută din salariu, plus cu pierderea altor drepturi câştigate. A mişcat cineva. S-a trezit dăscălimea? Nu. Dascălii s-au pleoştit şi i-a cuprins toropeala resemnării.
Cum spuneam, aproape toţi românii sunt nemulţumiţi, supăraţi, nervoşi, disperaţi de ceea ce trăiesc acum. De faptul că Puterea le umblă prin buzunare. Că ei, pentru aceeaşi Putere, sunt doar nişte cifre, fracţii, procente, nu oameni cu aspiraţii şi necesităţi vitale, nu pensionari bătrâni şi bolnavi, nu mame şi taţi care nu mai pot asigura copiilor casa, masa, şcoala – de timpul liber să nici nu mai vorbim. Revolta este quasi-generală, dar nimeni nu iese în stradă să zgâlţâie Puterea, s-o trezească, s-o oblige să-şi vadă supuşii, cetăţenii ca pe oameni, nu ca pe nişte obiecte. Ori să dărâme acestă putere nesimţitoare şi incompetentă.
În această disperare care nu se poate închega, mitigul salariaţilor de la Dacia s-a dorit să fie pilduitor şi mobilizator. De la microfon au fost rostite chemări la o ieşire generală în stradă. Nu cred că se va întâmpla asta. Oamenii de la noi au devenit comozi. Temători. Laşi. Gem şi totuşi se lasă striviţi de o Putere care mizează tocmai pe structura vegetativă a naţiei, pe lipsa de reacţie a „mămăligii”. Românul nu are proprietatea Unităţii, exprimată de Alecsandri – banal, dar, vai!, atât de adevărat – în versurile-i arhicunoscute: „Unde-i unu, nu-i putere/ La nevoi şi la durere./ Unde-s doi, puterea creşte/ Şi duşmanul nu sporeşte”. Fierbe ţara, dar fierbe fără rost.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!