De aceea, nu trebuie să ne mirăm, să ne minunăm pentru rezultatele votului. Avem o populaţie îmbătrânită şi neinformată. La ţară, dar şi la oraş, în tot mai mare măsură. Acelaşi segment de populaţie, care este alcătuit din milioane de cetăţeni, este dominat de lipsuri. Pensiile sunt mici. Unii nu le au deloc. Foametea este un flagel în expansiune în societatea noastră. În consecinţă, nu trebuie să ne mirăm nici că un vot poate fi cumpărat cu un kilogram de zahăr şi cu unul de făină.
Aţi văzut ce înghesuială a fost la pungile PDL de la Piatra Neamţ, la alegerea unui parlamentar pentru un locul liber rămas într-un colegiu. Iar recunoştinţa alegătorilor s-a regăsit în rezultatul votului. Dacă nu a fost suficient de convingătoare foamea care îi face pe români să îşi vândă votul pe nimica toată, să aruncăm privirea spre UNPR, care adună adeziuni de la populaţie contra a trei pâini. Şi, Dumnezeule, câte feţe fericite am văzut, când au pus mâna pe cele trei pâini. Oamenii aceia nu au cum să înţeleagă că sărăcia li se trage tocmai de la cei care îi mituiesc. Că portocaliii şi uneperiştii sunt cei care guvernează, că ei au luat măsurile de austeritate aberante, din cauză că nu aveau şi nu au competenţa de a gândi măsuri de creare a unor locuri de muncă, de stimulare a investitorilor etc.
Milioane de oameni nu îşi înteleg nici soarta şi nici interesul. Îşi vând viitorul unor incompetenţi. Şi pentru ce ? Pe nimica toată. Doar aşa, din cauza calităţii precare a electoratului, ne putem explica cum a ajuns un Gigi Becali, acest clovn al spaţiului mediatic, să fie trimis în Parlamentul European. Din aceeaşi pricină, un alt clovn, Dan Diaconescu, va ajunge cu partidul său în Parlament. El nu le va da alegătorilor pungi, ci îi va cuceri livrându-le iluzii. Însuşindu-şi lozinci din recuzita electorală a lui Vadim, D. Diaconescu promite că îi va aresta pe toţi cei care au condus ţara după 1989. Nu poate? Câţi dintre cei care îi aplaudă minciunile ştiu asta? Niciunul, pentru că dacă ar înţelege ce spune acest „tonomat” defect nu l-ar asculta. Dar, ce să facem, acesta este electoratul nostru, altul nu avem.
Citiți principiile noastre de moderare aici!