„Se face prea mult caz de un incident minor. Cred că a început bătălia pentru scaunul de preşedinte AJF Arad, iar arbitrii sunt trimişi cu dedicaţii. Până în min. 70, când a fost eliminat Edu, nimeni nu a avut treaba prea arogantului arbitru Nicoraş. Şi pe mine m-a trimis după gard, pentru îndrăzneala de a-i cere explicaţii la eliminarea lui Edu. Finalul a fost tensionat de arbitru, care i-a arătat cartonaşul roşu lui Riviş, doar pentru că acesta l-a întrebat de ce a acordat penalty. E adevărat, mai apoi, s-a format un meleu, dar arbitrul nu a fost lovit de nici un jucător. Probabil, caută o scuză pentru că a fluierat finalul jocului fără a arăta cele trei minute de graţie. Vom merge la comisiile abilitate ale AJF, iar dacă ne vom considera nedreptăţiţi, voi retrage echipa din Liga 4. Mă doare sufletul, este precum copilul meu, după 30 ani de activitate neîntreruptă, dar nu voi accepta să fim bătaia de joc a unui copil (prea) forţat să devină mare arbitru”.
Ameninta cu retragerea din Liga 4!
Reactualizat la:
TAUŢ. Deranjat de amploarea luată de incidentul de la finalul jocului Şoimii Tauţ – Banatul Sînicolau Mic, întrerupt în min. 90, la scorul de 2-3, primarul comunei Tauţ, Gheorghe Pleş, a ţinut să facă unele precizări...
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!