STREHAIA. Două jocuri. Atât a fost aventura echipei Unirea Sântana în etapa regională a Cupei României la fotbal. Câştigătoarea fazei judeţene din judeţul nostru a bifat două eşecuri, previzibile în condiţiile în care s-a mizat pe juniori, unul pe teren propriu (1-2, cu CS Sânandrei Carani) şi unul în deplasare (1-4, cu CFR Turnu Severin). În cel din urmă joc, disputat pe un teren care nu ar fi omologat de AJF Arad, fără apă şi condiţii minime de siguranţă, juniorii sântăneni au cedat şi la loteria penalty-urilor de după joc, cu acelaşi scor 1-4. Pentru Unirea Sântana au jucat: Ilieș – Felea, Petruț, Stămorean, Cois, Kozma, D. Covaci, Clej, Derzsi, Baraiolo (min. 46, Iuhaniac), Iancu.
„Inconstanța unora dintre juniorii noștri și-a spus cuvântul. Am luat gol repede și, fiind echipă tânără, ne-a luat din încredere. Apoi am mai luat goluri ușoare de la o echipă motivată, cu jucători maturi, cu știința jocului. Ne-am asumat această competiție, am dat minute juniorilor și am văzut care pot progresa. Chiar dacă am pierdut la scor, îi felicit pe băieți. Am venit 6 ore pe căldură, am jucat pe un teren rău, am avut un vestiar fără dușuri, fără toalete, nici măcar apă nu a fost, e inadmisibil”, a spus Adrian Abrudean, antrenorul echipei Unirea Sântana.
Citiți principiile noastre de moderare aici!