Cel mai bine pregătit echipaj al unei unități școlare va obține calificarea la faza finală de la Deva (16-18 iulie).
Cupa „DHS”, care ajunge în 40 de localități, este un eveniment de educaţie și prevenţie rutieră, precum și de promovare a unui mod de viaţă sănătos.
Concurs pentru elevii amatori ai ciclismului
Concurs pentru elevii amatori ai ciclismului
ARAD. Concursul de îndemânare pentru elevii bicicliști, Cupa „DHS”, își va desfășura etapa județeană de la Arad în 20 mai, în fața Palatului Administrativ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu reduce ritmul de creștere al economiei mondiale, se arată într-un raport publicat joi de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.
Local
Cu toate că încă nu a fost identificată sursa de finanțare pentru noul spital, conducerea județului este convinsă că obiectivul va fi realizat.
România
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.
1
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!