Circuitul profesionist al tenisului masculin programează primele 3 turnee ale sezonului, la Doha (Qatar), Brisbane (Australia) şi Chennai (India). La competiţia din Qatar participă şi doi tenismeni români. Victor Hănescu este, datorită locului său în ierarhia mondială, direct pe tabloul principal, iar Marius Copil (22 de ani; locul 160 ATP) joacă în calificări. În primul tur, reprezentatul CSM Arad îl întâlneşte pe turcul Marsel Ilham (25 de ani; locul 215 ATP), meciul urmând a avea loc astăzi, în jurul orei 14.00. Este primul meci dintre Copil şi jucătorul stabilit în Uzbekistan.
Copil debuteaza la Doha
Reactualizat la:
DOHA. Tenismul arădean Marius Copil începe noul sezon sâmbătă, când va evolua în calificărilor turneului ATP de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare de 1.054.720 de dolari. Primul adversar este turcul Marsel Ilham.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O femeie și doi bărbați, cu toții condamnați pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 4 ani de închisoare, au fost reținuți în ultimele două zile de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.
Local
Cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar din județul Arad pot să își înscrie clasele în concurs, până luni, 9 martie.
România
Procedura de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar a fost iniţiată în mod voluntar de companie, în urma confirmării unui caz izolat de prezenţă a unui corp străin, iar situaţia identificată nu reflectă procesul de producţie din unităţile proprii, au transmis reprezentanţii Bimbo România.
Mapamond
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăposteşte lideri ai Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
3
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
1
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!