Doar 30 de minute s-a aflat pe teren Copil (26 ani, 106 ATP; 114 ATP de luni), în fața unui adversar de 21 de ani, care ocupă locul 196 în ierarhia mondială.
Copil – care a acuzat dureri la spate – va primi 1.100 euro pentru participare.
Copil s-a retras de la Turneul ATP din Maroc
Copil s-a retras de la Turneul ATP din Maroc
MARRAKECH. Tenismanul arădean Marius Copil a abandonat în primul tur al calificărilor la turneul ATP din Marrakech (Maroc), dotat cu premii totale de 482.060 euro, după ce sârbul Laslo Djere a câștigat primul set cu scorul de 6-1.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!