G. Gakos, Moisi, Stepancev și Goșa au fost noutățile din primul unsprezece, la gazde, Dagău, T. Bodri și L. Bodri, la Crișul. Dar, pe parcursul meciului, la ambele echipe au mai intrat jucători noi.
În plus, trebuie spus că în dimineața meciului, Național Sebiș a efectuat un antrenament, acest joc fiind ca un al doilea antrenament al zilei. Gazdele sunt în plin cantonament.
În primul sfert de oră. Oaspeții s-au apropiat mai periculos de poartă, dar Pirtea și A. Mihai au ratat. Apoi, după jumătatea primei reprize, sebișenii au avut două oportunități, dar mingea tot nu a vrut să intre în poartă.
În min. 38 a căzut, totuși golul, la capătul unei lovituri libere indirecte, de la 7 metri, contestată de gazde. Mingea a fost mișcată pentru A. Pavel (foto), care a marcat cu un șut puternic: 0-1! Pe final de repriză, Onțel și Poștoarcă au ratat incredibil, în aceeași fază.
Crișul a făcut 2-0, în min. 66, nou-venitul Budur marcând după o cursă de 30 de metri. Spiritele s-au încins puțin, în min. 70, când Stegaru, respectiv Anghel au fost eliminați de pe teren. Gazdele au ratat golul de onoare, în min. 80, când Enciu a trimis mingea la încheietura barelor, dar și la lovitura de cap a lui Rugină, mingea trecând la o palmă de bară.
S-a terminat 0-2, la capătul unei partide nici prea prea, nici foarte foarte, cei doi antrenori mai având de lucru la omogenitatea primului unsprezece.
Național Sebiș: G. Gakos – Poștoarcă, Moisi, Dumitrache, Stepancev – Susan, Pintea, Ruță, Goșa – Onțel – Mărgărit. Au mai jucat: Jianu – Ciochină, Anghel, Pâslaru, Cl. Vereș, Enciu, Petculescu, Szekely, Rugină. Crișul: Dagău – T. Bodri, Pavel, Ianc, Lezeu – Ciornei, Clej, Gâlcă, L. Bodri, Pirtea – A. Mihai. Au mai jucat: Mucha – Deliman, Lung, Siminic, Maghici, Stegaru, Piț, Modan, Budur.
Crișul s-a impus la Sebiș, în fața unei echipe obosite
Crișul s-a impus la Sebiș, în fața unei echipe obosite
Reactualizat la:
Pe o căldură infernală, azi, la Sebiș, Național a întâlnit proaspăta colegă se serie, Crișul Chișineu Criș. Cei doi antrenori, Călin Cojocaru, respectiv Adrian Abrudean au folosit acest joc de verificare pentru a vedea la lucru noile achiziții.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Mapamond
Parlamentul israelian a adoptat luni seară o lege criticată care instituie ''pedeapsa cu moartea pentru teroriști'', un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiți vinovați de atacuri sau atentate anti-israeliene, relatează AFP.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că proiectul de lege privind cumulul de pensie și salariu la stat este gata și se așteaptă avizul de la CSM.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
3
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!