Acestea au fost obținute de Școala Gimnazială Vladimirescu (1-0 în semifinale cu Șc. Gim. „Emil Monția” Șicula) și Șc. Gim. „Iustin Marșieu” Socodor (1-0 în semifinale cu Șc. Gim. Secusigiu).
Trofeul competiției, ce a reunit câștigătoarele „zonelor” din mediul rural, a revenit elevilor din Vladimirescu, ce s-au impus în ultimul act la lovituri de departajare, 6-5 (3-3 la finele timpului regulamentar). Tot după penaltiuri s-a stabilit și ocupanta ultimului loc pe podium, obținut de Șicula (3-2; 0-0).
Turneul final al fazei județene a ONSȘ va avea loc în 16 aprilie, la el participând și șase reprezentante ale mediului urban, alese în urma grupelor ce se dispută în 12 aprilie.
De remarcat că faza pe regiune va avea loc la Arad, în 20-21 aprilie, participând și reprezentantele județelor: Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Alba.
Cupa „Primăverii” - o bucurie pentru micuții fotbaliști
Cupa „Primăverii” - o bucurie pentru micuții fotbaliști
SÂNTANA. Cupa „Primăverii”, organizată de prof. Emil Arsa la sala de sport din Sântana, a oferit două „bilete” la turneul final al fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la fotbal băieți - ciclul primar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
2
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
1
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!