La startul primei ediții din Ungaria se află și arădeanul Marius Copil, favorit 6 în calificări, care a reușit să îl depășească pe australianul S. Groth (locul 199 ATP), scor 4-6, 6-4, 6-2, după o oră și 56 de minute de joc.
Copil a fost condus cu set și 4-3, însă a avut o revenire care i-a adus 6 puncte în ierarhia mondială, unde se află pe locul 111 ATP, și un cec în valoare de 2.195 de euro.
În meciul decisiv pentru calificarea pe tabloul principal, „Tunarul din Carpați” se va duela, duminică, cu britanicul de origine slovenă Aljaz Bedene, principalul favorit al calificărilor.
Licența turneului deținut de Ion Țiriac a fost oferită pentru două sezoane federației maghiare de tenis.
Debut cu dreptul la turneul lui Țiriac din Budapesta!
Debut cu dreptul la turneul lui Țiriac din Budapesta!
BUDAPESTA. Turneul de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy nu se mai dispută de anul acesta la București, ci la Budapesta, purtând denumirea de Gazprom Hungarian Open, fiind dotat tot cu premii în valoare de 482.060 de euro.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!