Legitimat la CSM Arad și CSU Suceava, Gag a urcat pe prima treaptă a podiumului, după o aruncare de 19.39 m, reușită din prima încercare, la celelalte cinci renunțând. Gag – ce pregătește „Europenele” din Serbia – a fost urmat de I. Apostu (Tecuci – Galați; 16.97m) și A. Firfirică (Steaua; 16.60m).
Gag, primul la „Naționalele” de atletism în sală
Gag, primul la „Naționalele” de atletism în sală
Runda finală în Campionatul Național de atletism în sală i-a adus arădeanului Andrei Gag titlul de campion la aruncarea greutății.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!