Clubul West Sport (președinte West Reinhardt), organizează sâmbătă, pe râul Mureş, cea de-a 4 ediție a Cupei Aradului de bărci Dragon, bărci în care iau loc 10 vâslași, 1 toboșar și un cârmaci, fiecare având un rol deosebit în parcurgerea cu succes a probelor. Până la această oră s-au înscris 12 echipaje: 2 din Ungaria, 2 din Timișoara și 8 din Arad, dar până sâmbătă, organizatorii sunt siguri că se vor mai înscrie și alți concurenți.
Scris de Daniel Scridon-Clubul West Sport (președinte West Reinhardt), organizează sâmbătă, pe râul Mureş, cea de-a 4 ediție a Cupei Aradului de bărci Dragon, bărci în care iau loc 10 vâslași, 1 toboșar și un cârmaci, fiecare având un rol deosebit în parcurgerea cu succes a probelor. Până la această oră s-au înscris 12 echipaje: 2 din Ungaria, 2 din Timișoara și 8 din Arad, dar până sâmbătă, organizatorii sunt siguri că se vor mai înscrie și alți concurenți.
Întrecerile se vor desfășura la două probe, 200 m și 2000 m, cu plecare din fața debarcaderului Clubului West Sport, bărcile fiind puse la dispoziție de către clubul organizator.
„La finalul celor două probe, fiecare concurent va primi ca premiu un tricou, iar cei de pe podium, medalii și cupe”, a declarat West Reinhardt, președintele clubului arădean.
AUR ar obține 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS.
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
1
În doar câteva ore, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care 4 pentru alcool. Pe lângă șoferi, au mai fost sancționați 12 pietoni și 8 bicicliști.
1
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
1
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!