Coordonatele turneului semifinal (două grupe a câte patru echipe) vor fi anunțate în aceste zile de FRF. Echipele de primul loc din cele două grupe vor disputa, pe 2 iunie, ora 16, finala Cupei Federației la Juniori A.
Juniorii utişti merg mai departe
Reactualizat la:
ARAD. Chiar dacă a ratat accederea în elita juniorilor republicani A (mari), UTA s-a calificat în turneele semifinale ale Cupei Federaţiei (a doua grupă valorică), după victoriile din mini-turneul zonal de la Arad. Alb-roşii au învins, scor 3-1, pe LPS Bihor şi, în meciul decisiv, scor 4-1, pe Metalul Reşiţa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
2
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!