Competiţia, susţinută şi de către DJTS Arad, are loc pe terenul de sport al CN „Moise Nicoară” („Slavici”), înscrierile făcându-se la numerele de telefon 0825.913.320 (Marius Herţa) sau 0720.400.429 (Dan Lazăr).
Jurnaliştii sunt invitaţi la streetball
Un nou prilej de mişcare pentru reprezentanţii presei arădene, care sunt aşteptaţi sâmbătă, de la ora 15.00, la a IX-a ediţie a Cupei Presei la streetball.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!