Elevii pregătiţi de sensei Cristian Moţ (3 DAN) au urcat de două ori pe podiumul naţional, în probele de kata şi kumite echipe. Echipa arădeană a fost alcătuită din: Lorin Dronca, Casian Ruji şi Antonio Petruzzelli.
Karateka de bronz
Karateka de bronz
Campionatul Național de Karate Tradiţional de la Iaşi a reprezentat o bună ocazie pentru clubul Katana Karate Club Arad de a se număra printre protagonişti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!