Andrei Botoaca a reuşit să se impună la Clasa A în prima etapă a Campionatului Naţional Individual al României la Endurocross, ce s-a desfăşurat pe meleagurile arădene, la Secaş - Brazii, în organizarea Lion Racing Team Arad, FR de Motociclism menţionând că a adus punctajul maxim în dreptul său şi al clubului CSU Ştiinţa Bucureşti.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).