Jocurile Naționale Special Olympics, cea mai importantă competiție anuală pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, se vor desfăşura, între 27- 29 mai, la Arad. Atletul Sorin Mîneran, fosta baschetbalistă Monica Broşovszky, un fotbalist al echipei UTA sau primarul Gheorghe Falcă vor participa la Cursa Flăcării Speranţei.
Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, în colaborare cu Primăria Arad, au organizat, ieri, „Ziua Sportului Universitar Arădean”. După un simpozion științific dedicat sportului, studenții celor două universități s-au întrecut la fotbal (2-1 pentru echipa UAV) şi într-o regată nautică de Dragon Boat (UAV, timp: 52 de secunde și 68 de sutimi - UVVG, timp: un minut, o secundă și 33 de sutimi).
La sfârșitul săptămânii trecute, în Sala Olimpia din oraşul de pe Bega, peste 800 sportivi din Polonia, Italia, Serbia, Scoția, Franța, Slovenia, Irlanda de Nord, Irlanda, Ucraina, Cehia, Ungaria, Țara Galilor, Anglia, Portugalia, Muntenegru și România au participat la Campionatul European de karate IKU.
Local
O broșură va costa 22 de lei, un album 85 de lei, iar o jachetă personalizată 500 de lei.
Local
Deși lucrarea nu este încă finalizată, administrația locală speră ca noua creșă să devină funcțională chiar din toamna acestui an.
ARADON Sport local
ARAD. În această săptămână, Baza UTA-Tenis Profi găzduieşte ediţia cu numărul 17 a „Hai Cup”, turneu de tenis de câmp rezervat jucătorilor de 12 ani, de categoria 3, din cadrul Tennis Europe Junior Tour.
ARADON Sport local
BRAȘOV. Băieții lui Árpád Cserneczky, din generația 2015, au participat, recent, la ediția din 2026 a puternicului turneu „Tâmpa Cup”. „Galben-negrii” s-au clasat pe a treia treaptă a podiumului, după un parcurs meritoriu.
ARADON Sport local
ARAD. Într-o singură manşă, eliminatorie, miercuri, ora 17,30, au loc semifinalele Cupei României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2026-2027.
Local
ARAD. Parcul Regina Maria din Micălaca a fost locul provocărilor pentru zeci de copii din Arad care au pornit în căutarea indicilor.
Evenimente
ARAD. Scriitoarea Angela Martin își va întâlni publicul la Casa Pianului „Jacques Faix” din Arad, vineri, 29 mai, de la ora 19, în cadrul unei lansări de carte urmate de sesiune de autografe.
Evenimente
ARAD. Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad vă invită la un dublu eveniment cultural dedicat Zilei Internaționale a Copilului și care îmbină armonios literatura și arta vizuală, organizat în data de vineri, 29 mai, ora 17, în Sala de Arte.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad vă invită la spectacolul „De la Nică la Goe – o comedie despre educație”, un eveniment dedicat copilăriei, presărat cu umor, joc și învățăminte inspirate din universul literar.