Reprezentanţii CS Municipal Arad au impresionat la etapa a 3-a a Campionatului Naţional de glonţ din Capitală. Performerul delegaţiei a fost Cristian Mărcoşan (antrenor Mircea Budurişan), care a câştigat proba de pistol sport juniori I, proba de aer comprimat, pistol standard, şi pistol viteză, în acest ultim caz el reuşind şi record personal.
Seria A, etapa 17. Rezultate: Lunca Teuz Sînpaul – Voinţa Macea 1-8, Şoimii Livada – Citizens Of Arad 4-2, Gloria Neudorf – Viitorul Pereg 0-2, Mureşana Mândruloc – Real Horia 2-1, Gloria Secusigiu – Victoria Nădlac 2-3.
Local
Din cauza condițiilor economice, unele firme invitate au renunțat să participe la bursă, deoarece nu mai fac angajări în această perioadă.
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
1
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
1
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.