Componentă a lotului naţional de copii, care va participa la Campionatul European din Polonia, Karolina Molnar (12 ani) a obţinut medalia de argint la Campionatul Naţional de karate tradiţional pentru copii (6-13 ani), proba de kumite. O comportare meritorie, chiar dacă nu au urcat pe podium, au avut alţi trei sportivi legitimaţi la Washi-No-Ma Arad (sensei Fordon Iosif) şi anume: Maria Moţ, Sonia Moţ şi Timeea Varga.
AMEFA Arad şi Rapid Bucureşti se vor afla faţă în faţă (sâmbătă; ora 18.00 şi duminică, ora 10.00 - bazinul „Delfinul”) în etapa cu numărul 14 din Superliga de polo pe apă. Arădenii lui Cristian Cosma ocupă locul 6, cu 27 de puncte în urma a 26 de jocuri, în timp ce feroviarii au acelaşi număr de puncte, dar după 24 de partide.
Local
Acoperișul casei a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Local
Biserica Penticostală „Eben Ezer” va ridica un lăcaș de cult pe un teren oferit de Primăria Arad, pe strada Ioan Flueraș.
Local
Entitățile selectate vor contribui la promovarea programelor și priorităților UNESCO prin proiecte educaționale, culturale și civice, inițiative dedicate tinerilor, patrimoniului și dialogului intercultural.
Local
Din cauza condițiilor economice, unele firme invitate au renunțat să participe la bursă, deoarece nu mai fac angajări în această perioadă.
1
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
3
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
3
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.