Ineul a fost, recent, în febra celei de-a treia ediție a Cupei „Ienopolis”, competiție ce a atras numeroși elevi din județul nostru. Profesorul Ioan Bulza, coordonatorul proiectului, în parteneriat cu Clubul Copiilor Ineu, Liceul „Mihai Viteazul”, Lic. Tehn. „Sava Brancovici”, a pregătit un adevărat maraton, ce a cuprins activități cultural-artistice, activități tehnice, o probă din cultura și civilizația engleză și șase discipline sportive.
22 victorii din tot atâtea meciuri jucate, un golaveraj neverosimil, 319-5 şi o medie incredibilă de 14,5 goluri pe meci. Este bilanţul echipei ACS UTA Bătrâna Doamnă, câştigătoare a Campionatului Judeţean al juniorilor C (născuţi 2001), ediţia 2015-2016. Gruparea pregătită de Alexandru Gaica reprezintă judeţul Arad la faza zonală organizată de FRF în perioada 2-5 iunie pe terenul ICRTI.
Calificarea Danielei Dodean-Monteiro la Jocurile Olimpice din Brazilia a prilejuit Clubului Sportiv Municipal Arad organizarea unei conferinţe de presă, la care, alături de sportiva ce va evolua pentru a treia oară consecutiv sub cercurile olimpice, au mai participat antrenorul Cristian Dodean şi preşedintele Lucia Mihalache.
România
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la Joker, la aceeași categorie, suma depășește 9 milioane de lei (peste 1,68 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacționat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, după ce președintele american Donald Trump le-a sugerat sâmbătă ucrainenilor să-și găsească un alt lider și i-a reproșat lui Zelenski lipsa voinței de a încheia un acord de pace cu Rusia, relatează agenția EFE.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern.
ARADON Sport local
BAIA MARE. Baschetbalistele de la CSȘ Gloria – FCC UAV Arad au început cu dreptul noua ediție a Campionatului Național de Baschet Under 14.
ARADON Sport local
Unirea Sântana şi Progresul Pecica au pierdut deplasările din judeţul Timiş.
România
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Curții de Conturi.
3