Miercuri, 23 martie s-au împlinit 65 de ani de la naşterea regretatului Ladislau Brosovszky. Colegi din ultima generaţie a UTA-ei, campioană a României, precum Flavius Domide, Gabor Biro sau Mircea Axente, dar și de la Vagonul – Radin Dușan, Ioan Hamza și Ovidiu Păcurariu, plus fiica lui Gioni Brosovszky, Monica, au prefațat turneul organizat, vineri, în amintirea marelui campion al Aradului.
După o pauză de câteva săptămâni, liga secundă de handbal feminin se repune miercuri în mişcare, însă fără arădencele de la ACS „Avram Iancu”, care au anunţat că nu se prezintă la jocul de la Piteşti! Ocupantă a ultimului loc, cu 15 eşecuri şi minus două puncte în ierarhie - datorate nerespectării cerinţelor de vârstă -, echipa de pe Mureş pierde jocul din Trivale la „masa verde”, scor 0-10, urmând a mai fi penalizată cu încă un punct în clasament.
România
Amenințarea proferată de MAE rus prin intermediul unui comunicat de presă și postări în social media reprezintă o escaladare gravă și iresponsabilă, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe, subliniind că România nu va fi intimidată și își menține prezența diplomatică în Ucraina și la Kiev.
Local
Conflictul dintre Ministerul Transporturilor și conducerea CNAIR continuă după ce instanța a blocat temporar transferul unor proiecte majore de infrastructură către Compania Națională de Investiții Rutiere.
România
Ministrul interimar al Muncii şi al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va discuta cu Comisia Europeană posibilitatea îngheţării sau eşalonării până în 2031 a creşterilor salariale pentru demnitari, în cadrul renegocierii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
ARADON Sport local
Dan Stupar, la final de contract, părăsește echipa, în locul său fiind adus Mihai Petcuț.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că în discuţiile avute cu preşedintele Nicuşor Dan după moţiunea de cenzură a fost invocată şi posibilitatea unui guvern tehnocrat, subliniind că, în opinia sa, e greu ca un premier tehnocrat să poată performa.
ARADON Sport local
Căpitanul „galben-albastrelor” a avut cele mai bune cifre ale sale în prima ligă alături de echipa arădeană, pentru care joacă de la începutul anului 2025.