După o carieră de fotbalist care a atins şi liga secundă, Vasilică Georgiu (foto) a lăsat-o mai moale cu fotbalul şi a anunţat că nu va mai îmbrăca tricoul celor de la CS Ineu. Va rămâne, însă, în cadrul clubului, pe funcţia de manager sportiv, aşa că se poate spune că a dat echipamentul de jucător, pe costumul de conducător.
Şoimii triază zilnic tinerii aduşi în probe, pentru a avea o imagine exactă a celor pe care îi vor legitima.
Deşi judeţul nostru nu are nicio reprezentantă la turneul final al Campionatului Naţional, competiţia de la „Bendea” se anunţă una atractivă.
Sala Sporturilor „Victoria” va fi, sâmbătă, ora 10.00, gazda Memorialului „Eugen Roman” la tenis de masă, ajunsă la ediţia cu numărul 4.
Atleţii arădeni Raul Rusu (CS Municipal - Steaua) şi Mădălina Florea (CS UAV - CAM Sighişoara) fac parte din lotul care va reprezenta România la Campionatul European de tineret. Acesta va avea loc între 9-12 iulie, la Tallinn (Estonia), Rusu concurând la suliţă, graţie unei performanţe de 75.89 metri, iar Florea în probele de 5.000 şi 10.000 de metri, rezultatele de referinţă fiind 16:22:99, respectiv 34:30:24.
În lipsă de un buget „roz”, dar şi fără jucători sub contract, cei de la Şoimii Pâncota au organizat, azi, un trial, pe terenul din Subcetate. Ionuţ Popa (foto) a anunţat de mai multă vreme că se va axa foarte mult pe tinerii jucători, iar acum, cu câteva zile înainte de reunirea oficială, a testat 15 tineri sub 19 ani.
Plecaţi din Arad cu gânduri mari, reprezentanţii României la CE de lupte greco-romane au dezamăgit. E adevărat, competiţia din Turcia a fost una de un nivel foarte ridicat, dar nici că se putea altfel, doar e vorba de întrecerea continentală, unde au participat peste 200 de sportivi, din 41 de ţări.
Primarul Gheorghe Feieş spune că nu ştie dacă va mai înscrie echipa în liga a III-a. Naţional ar putea reporni din judeţ.
După un campionat excelent, cu 28 de victorii şi două egaluri, elevii antrenaţi de Marcel Duşan s-a bucurat pe de-a-ntregul de-abia marţi seara, când şefii de la AJF Arad, Adrian Lucaci (preşedinte) şi Vasile Rad (secretar general) au ajuns la Felnac, pentru a înmâna medaliile de campioni şi Cupa, rezervată câştigătoarei, Victoria din localitate.
După un retur foarte bun (elevii lui Mihai Roşca nu au primit niciun gol pe teren propriu), în sezonul recent încheiat, Crişul Chişineu Criş se pregăteşte de noul sezon, unul pe care l-ar vrea de referinţă în istoria clubului.
Mapamond
Compania de Sisteme Terestre Fără Pilot a Brigăzii Separate 92 de Asalt a Ucrainei și alte unități ale armatei ucrainene au evacuat în premieră cu ajutorul unei drone aeriene un soldat rănit în luptă, potrivit conturilor de socializare ale brigăzii, care a descris misiunea drept 'istorică', informează luni EFE.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că în cazul în care PSD nu ar fi blocat o mare parte din reformele asumate în cadrul coaliției de guvernare, România ar fi fost astăzi într-o situație cu mult mai bună.
Local
Evenimentul rutier, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc luni după masă pe strada Stefan Zarie, în zona centurii sud est a municipiului Arad.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că a preluat, atunci când a venit la Palatul Victoria, o țară cu spatele la zid, dar va preda viitorului Guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, „cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni”.
1
Local
Polițiștii arădeni au fost nevoiți să caute, timp de mai multe ore, două autoturisme care au fost declarate furate de către proprietari, dar care uitaseră de fapt unde le-au parcat, acestea fiind găsite abia după ce parcarea din jurul unei piețe s-a golit.
Local
Accidentul a avut loc luni după masă, în localitatea Vladimirescu. Victima în vârstă de 30 de ani a fost transportată la spital.
ARADON Sport local
SATU MARE. Nicio competiţie naţională de judo fără medalii pentru Arad. S-a întâmplat şi la sfârşitul săptămânii trecute, la Cupa României și Campionatul Național de Ne-Waza.