SLATINA. Zilele trecute, la Slatina a avut loc „zona” Campionatului Național de lupte greco-romane, destinară copiilor I. Aradul a fost reprezentat de sportivi de la LPS, antrenați de Ovidiu Burghelea și Ioan Coste.
SIGHETU MARMAȚIEI. Un număr de 88 de puncte s-au marcat în confruntarea juvenilă de baschet CSŞ Sighetu Marmaţiei vs BC Valbon Arad, scor 57-31, din cadrul fazei secunde a Campionatului Naţional masculin Under 14.
10 poziţii a coborât tenismenul arădean Marius Copil în ierarhia ATP dată publicităţii luni, clasându-se pe locul 173, cu 299 de puncte.
TIMIŞOARA. La iniţiativa FRF, marţi, ora 11, pe stadionul Poli din Timişoara (teren sintetic) are loc o acţiune de selecţie pentru formarea Centrului de Excelenţă Timişoara. Participă selecţionatele de fotbal ale judeţelor Arad – Hunedoara şi Timiş – Caraş Severin. Cei mai buni 22 jucători din această dublă se vor înfrunta într-un alt meci, la finalul căruia va fi cunoscută componenţa provizorie a Centrului de Excelenţă.
CĂCIULATA. Superliga feminină de şah, ediţia 2014, va avea loc între 7-16 noiembrie la Căciulata, printre cele 8 combatante fiind şi CS Universitatea „A. Vlaicu” Arad.
BUCUREŞTI. După Mircea Ardelean (a primit o notă excelentă din partea observatorului M. Salomir după jocul Giarmata – Becicherecu Mic) – monitorizat în vederea promovării în Liga II, un alt cavaler al fluierului arădean, Alexandru Gornic a fost luat sub observaţie de mai marii CCA.
ALMATY. Arădeanul Florin Vizitiu (18 ani) participă la Campionatul Mondial de haltere rezervat seniorilor, programat între 6-16 noiembrie, la Almaty (Kazakhstan).
ARAD. Echipa de baschet feminin Under 14 a Liceului cu Program Sportiv Arad, pregătită de Ildiko Prisacariu, a repurtat două succese clare în compania formaţiei For You Bistriţa: 110-10 şi 96-10!
10 goluri a reuşit să înscrie atacantul Codrin Peii (Progresul Pecica) în prima jumătate a actualului sezon fotbalistic de Liga IV, zestre cu care conduce în ierarhia golgeterilor.
ARAD. Asociația Kyojin și-a deschis porțile, sâmbătă, în incinta Atrium Mall Arad, declarându-se o asociație cu entuziasm care țintește spre comunitatea tinerilor.
Mapamond
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua.
Mapamond
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:
Local
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
Local
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut.
2
Local
SEBIȘ. Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic din zona Sebișului, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comis o serie de infracțiuni la regimul silvic.
Local
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene, organizată sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad, a adus împreună educația, cultura și solidaritatea, într-un eveniment dedicat celor care se remarcă prin realizările lor și celor care au nevoie de sprijin.