aradon.ro Web analytics


Sebiș. Înfrângerea cu Șoimii Pâncota a provocat un adevărat cutremur la Național Sebiș. Întreaga conducere tehnică și-a prezentat demisia, în frunte cu Ionuț Popa.
Arad. Azi, într-o conferință de presă organizată de cei care sunt în spatele proiectului „UTA Bătrâna Doamnă”, antrenorul Roland Nagy a spus că echipa sa are acum prima șansă la primul loc, dar băieții săi nu trebuie să se culce pe o „ureche”.
ARAD. Cei mai promițători jucători de tenis de masă din țară își dau întâlnire, în week-end, la Arad, în sala UAV, pentru a participa la Campionatul Național al juniorilor I.
ARAD. CS Municipal Arad va inaugura noua sală de gimnastică, din incinta stadionului „Gloria”, care va purta numele fostei gimnaste Emilia Eberle, arădeanca care a fost una dintre gloriile gimnasticii românești. Aceasta a venit special din SUA pentru a participa la evenimentul de sâmbătă (ora 11.00).
PETROȘANI. Un număr de 5 puncte au acumulat, în primele 4 meciuri din sezonul Diviziei Naționale de rugby, arădenii de la CS UAV, care se situează pe locul 5, penultimul. Elevii lui Ovidiu Șerban și Marian Grindei speră să își îmbogățească zestrea sâmbătă (ora 10.00), când au programat un test dificil pe terenul Științei Petroșani.
Univ. Goldiș ICIM Arad a cedat, în această seară, la Târgoviște, scor 62-70, pierzând cu scorul general de 3-1 finala Ligii Naționale de baschet feminin. Fetele lui Jose Araujo au avut meritul de a lupta până la capăt, obținând la finele acestui sezon medaliile de argint.
MADRID. Marius Copil (23 de ani; locul 164 ATP) a realizat astăzi un meci de care poate fi mândru, punându-i serioase probleme vedetei din noul val, bulgarul Grigor Dimitrov (22 de ani; locul 14 ATP).

Mapamond

Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor „X-Men” și „Star Trek”, a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică „X-Men” și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit unui comunicat publicat joi, informează AFP și Reuters.

Local

Incendiu într-un apartament de pe strada Şcoalei. Un bărbat, salvat de pompieri
Un incendiu a izbucnit joi seara, 29 octombrie, într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Școalei, din municipiu. Un bărbat a fost scos din locuință de pompieri, fiind suspectat de intoxicație cu fum.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 29-10-2026 sunt următoarele:

Local

PSD Arad a decis: Marius Sulincean – prefect, Mona Vidoni – subprefect
Organizația Județeană PSD Arad a stabilit propunerile pentru posturile de conducere a Prefecturii Arad. 5

Local

A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Parcului Eminescu
Cu 14,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane nerambursabili, parcul va fi transformat într-un spațiu verde modern și atractiv.

Local

Interviu JA. Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR: „S-a mers cumva cu ochii legați”
Samuel Luca, președintele filialei municipiului Arad a USR, vorbește despre Arad, despre probleme și soluții.

România

Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea în ținta de deficit bugetar pentru 2026. 2

Local

POLITIC. Dorian Curcanu: „Stradă cu numele Flavius Domide”
Consilierul local USR Dorian Curcanu anunță că, într-un final, Aradul va avea o stradă cu numele Flavius Domide.

Local

Parcările trec de la Recons în gestiunea directă la Primăriei
Decizia a fost luată de Consiliul Local Municipal Arad, fiind determinată de „o serie de disfuncţionalităţi” constatate în funcţionarea Serviciului de administrare a parcărilor publice cu plată. 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.