Univ Goldiş ICIM şi-a asigurat, miercuri seară, primul loc în faza grupelor CEWL, după succesul cu Valosun Brno.
PLOIEȘTI. 6 echipe se vor întâlni la turneul semifinal al Campionatului Național Under 13, programat la Ploiești, între 14-16 februarie.
TEMERIN. Recent, un grup de judoka de la CS Municipal Arad (antrenor Dorin Drimbe) au participat la o competiţie internaţională în Serbia. S-au evidenţiat următorii sportivi: Gabriel Mihali (U-15) – loc II; Denis Lupu (U-11), Simon Dinu (U-13) şi Claudiu Şandra (juniori) – cei trei ratând meciul pentru bronz.
CĂLIMĂNEȘTI. Orașul Călimănești a fost gazda unei noi ediții a Campionatului Național Școlar „Elisabeta Polihroniade”, competiție organizată de asociaţia sportivă cu acelaşi nume, Ministerul Educației Naţionale şi Federația Română de Șah , la care Șah Club Vados (președinte Alin Câmpeanu) a cucerit 5 medalii.
ARAD. Un rugbist legitimat la CS UAV Arad, Alexandru Lionti, a fost selecționat în naționala României Under 18, care va efectua, începând de la sfârșitul acestei săptămâni, un contonament de două săptămâni, la Poiana Brașov.
CLUJ. Sportivii Tiger Club Karate Arad au plecat, din nou, în deplasare, la sfârșitul săptămânii trecute, de data aceasta destinația fiind Cupa Napoca Junior 2014.
ARAD. Scăpate de stresul primului loc în Liga Naţională, fetele de la Univ Goldiş ICIM se pregătesc pentru ultima întâlnire europeană a sezonului de pe teren propriu, confruntarea de miercuri, ora 18,30, de la Sala Sporturilor, împotriva cehoaicelor de la Valosun Brno.
3 partide au susținut arădenii legitimați la CS Municipal în cadrul primului turneu al Diviziei A ( liga secundă) de tenis de masă, desfășurat în Capitală, toate pierdute: 1-5 cu CS Politehnica Cluj, 4-5 cu CS Pristavu II Câmpulung și 0-5 cu Viva Sport București.
ARAD. Pentru a pune capăt speculaţiilor cu privire la gestionarea fondurilor AJF Arad în ultimii ani, noua conducere din fotbalul judeţean, instaurată la alegerile de săptămâna trecută, a comandat un audit financiar (şi) la propunerea afiliaţilor.
ARAD. LPS Arad a obținut „biletele” pentru turneul final al Campionatului Național Under 15 de baschet în urma fazei semifinale care s-a disputat, week-end-ul trecut, la Sf. Gheorghe, unde fetele pregătite de Ildiko Prisacariu au realizat 5 succese din tot atâtea confruntări.
Mapamond
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României.
România
Trenul internațional IRN 472 a fost implicat sâmbătă seara într-un incident în stația București Nord, lovind o persoană. Trenul operat de CFR Călători circulă pe ruta București-Arad-Curtici, după care trece în Ungaria. Acesta a plecat cu aproape două ore întârziere.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” n-au avut cea mai bună zi cu Oxigen București, având probleme în ambele faze.
Local
Polițiștii arădeni au pus în aplicare trei mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite că, acum mai bine de trei săptămâni, au furat 20 de mii de euro dintr-un apartament din Chișineu-Criș. Unul dintre presupușii autori este de negăsit.
România
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de „a-i vâna” cu amenzi.
Mapamond
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-a exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.
România
Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, la Congresul USR, că partidul „a reușit să scoată neamurile din instituții”, însă cei de la PSD, reveniți la guvernare, „își aduc înapoi cumetriile”.
1
Local
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune publicului un program divers, cu spectacole de teatru, o premieră și o serie de spectacole de poezie și muzică.