aradon.ro Web analytics


BUCUREŞTI. Primul din cele trei turnee ale Grupei Valorice 5-8 din Superliga Naţională de polo are loc în zile de sărbătoare. Mai întâi, sâmbătă, de Sf. Andrei, băieţii de la CS AMEFA întâlnesc Poli Cluj (ora 10) şi Rapid (19,30), pentru ca duminică, de Ziua Naţională a României, să lupte în bazinul Floreasca împotriva celor de la Crişul Oradea (11,30).
HODMEZOVASARHELY. Zilele trecute, în Ungaria, a avut loc concursul internaţional de înot de tip maraton „Hod Cupa”, la startul căruia s-au aliniat peste 600 de sportivi de la 50 de cluburi din Serbia, Cehia, Slovacia, România şi Ungaria, care au luptat pentru câştigarea unei medalii cât mai strălucitoare.
ARAD. Cupa de Crăciun, turneu marcă înregistrată Atletico Arad, a ajuns la ediția a XII-a. Aşa cum ne-au obişnuit organizatorii acestei competiţii juvenile care se bucură de un mare succes chiar şi peste hotare, Cupa de Crăciun se împarte în două episoade. În acest weekend au loc meciurile echipelor de categorie „pară”.
ALBA IULIA. Două din principalele candidate la câştigarea titlului naţional, CSU Alba Iulia şi Univ Goldiş ICIM Arad au făcut, miercuri seară, spectacol într-un joc contând pentru Liga Europei Centrale.
ARAD. S-au stabilit grupele fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ) la baschet, ciclul gimnazial. În întrecerea fetelor s-au înscris 9 unități de învățământ, la masculin răspunzând prezent 6 formații.
ARAD. Înfrângeri pentru reprezentantele Aradului în Campionatul Național de volei rezervat cadeților. Băieții de la Westar au cedat cu CNNT Craiova, scor 0-3 (5:25, 8:25, 14:25), iar fetele ce joacă sub culorile clubului Hand United au pierdut cu CSȘ Lugoj, scor 0-3 (10:25, 15:25, 13:25), ambele formații evoluând pe propriul teren.
BUZĂU. CSM Arad a încheiat neînvinsă prima fază a Superligii Naționale de tenis de masă: 5-3 cu ACS Dumbrăvița, 5-2 cu Farul Constanța, 5-0 cu CSM Rm. Sărat, Tehnopres Iași, CSȘ Slatina, Voința Galați și CSM Bistrița, calificându-se în play-off-ul campionatului.
ARAD. Sala de sport a Şc. Gim. „Avram Iancu” a găzduit al II-lea turneu de minivolei din cadrul CN feminin. La startul competiţiei s-au aliniat 4 formaţii: UVVG ProVolei Arad, CSŞ Lugoj, CSŞ Caransebeş şi CSŞ Bega Timişoara, arădencele lui Radu Sabău obţinând un succes, 3-1 cu Timişoara, cedând apoi cu Caransebeş, 1-3, şi Lugoj, 0-3.
București. Zilele trecute, în sala „Mircea Eliade” din București a avut loc ultima competiție oficială din calendarul FR de lupte greco-romane, Cupa României.

UT Arad

Ce a spus Adrian Mihalcea după ce UTA a pierdut cu Dinamo?

UT Arad

UTA nu a produs surpriza pe Arena Națională
Dinamo s-a impus destul de ușor, cu 2-0, deoarece elevii lui Adrian Mihalcea au fost timizi în atac. 1

Mapamond

Serbia comemorează tragedia de la Novi Sad care a declanșat mișcarea studențească
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.

ARADON Sport local

Nouă medalii pe salteaua de greco-romane

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 4, Etapa 11

ARADON Sport local

Liga 3, Seria 7, Etapa 11

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-11-2026 sunt următoarele:

Local

Premierea excelenţei în medicină
Gala a reprezentat o formă de recunoștință pentru medicii care au format generații. 2

Local

Trei săptămâni de zboruri pe Aeroportul Arad
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.