Rezultate: Înfrăţirea Iratoşu – Olimpia Bârzava 8-2, AS Aluniş – Cetate Săvârşin 1-6, Mureşul Zădăreni – Unirea Şeitin 6-2, FC Zimandu Nou – Atletico Arad 5-1, AC Şagu – Lunca Teuz Sânpaul 4-1, Mureşana Mândruloc – Olimpia Bujac 5-2, Voinţa Macea – AS Vinga 2-3, ...
ARAD. A răspuns de fiecare dată solicitărilor conducerii Univ Goldiş ICIM, a prins vremuri frumoase şi mai puţin plăcute, dar a rămas aceeaşi jucătoare modestă şi ambiţioasă, pe care te poţi baza.
SÂNTANA. Indignat de incidentele premergătoare jocului de la Semlac, conducerea echipei Unirea Sântana, prin vocea preşedintelui Cătălin Puia, a ţinut să facă următoarele precizări:
ARAD. Ediţia de primăvară a concursului Pariezi pe premiile JA, dedicat iubitorilor sportului rege şi al împătimiţilor pronosticurilor, organizat de Jurnal Arădean şi Aradon, cu sprijinul partenerilor media Hotel Parc Moneasa, Paradisul Copiilor, Saller şi Hotel Iris Arad, a ajuns la cel mai aşteptat moment, cel al premierii.
BUDAPESTA. Sezonul voleiului pe plajă și-a intrat în drepturi, în ciuda vremii neprielnice din ultimele zile. Până la startul competițiilor interne, voleibaliștii arădeni participă la concursuri în Ungaria, ce mai recent având loc în week-end, la Budapesta, unde finala Cupei „Kispest” și-au disputat-o două cupluri din orașul nostru.
ARAD. Maghiarul Roland Lakatos a câștigat ediția a XVI-a a Supermaratonului Bekescsaba - Arad - Bekescsaba, cu timpul de 19:27:17. Tot o victorie maghiară s-a înregistrat și la semimaraton, Tamas Nagy trecând primul linia de sosire, după 01:06:39, fiind urmat de Ashenafi Erkolo (01:10:03) și Sorin Mînerean (01:10:28 - legitimat la CSM Arad).
Un jucător al echipei Unirea Sântana susţine că Florin Moţ, antrenorul Semlecanei Semlac, l-a lovit cu pumnii la intrarea pe stadion.
REGHIN. Lipsite de grija unui obiectiv, jucătoarele de la UTA-Tânăra Doamnă au bifat ultima reprezentaţie oficială din actualul sezon al Superligii Naţionale de fotbal feminin, la Reghin. Chiar dacă au pierdut, scor 2-3, în faţa localnicelor de la Avântul, elevele pregătite de Gigi Cameniţă şi Adriana Inoan au lăsat o bună impresie.
ARAD. Lăudabilă performanţa grupei 2000 de la CS Atletico Arad, care a izbutit calificarea în turneul semifinal al Campionatului Naţional de juniori D. Echipa pregătită de Adrian Petruţ şi Roland Nagy a câştigat faza zonală de la Deva, după un parcurs fără înfrângere.
ARAD. Campionatele Naţionale Universitare de judo şi atletism le-a oferit şansa studenţilor de la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad de a se număra printre remarcaţi.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.