Al patrulea Superkombat World Grand Prix al anului 2012 se va desfăşura, sâmbătă, în Arad!
Marius Copil și-a încheiat aventura la Openul Suediei chiar de ziua sa, fiind eliminat, după o prestație onorabilă, scor 4-6, 6-7(4), de spaniolul Nicolas Almagro, numărul 12 mondial.
ARAD. Comisia Judeţeană de Arbitri de pe lângă AJF Arad organizează începând cu 1 noiembrie un curs de formare a arbitrilor de fotbal, pentru fete şi băieţi cu vârsta între 14 şi 25 ani.
NOVI SAD. Peste 1700 sportivi reprezentând 47 federaţii din întreaga lume au participat, zilele trecute, la Campionatul Mondial de karate (WUKF) din Serbia.
KOPER. Judoka de la LPS Arad s-au numărat printre protagoniştii turneului internaţional din Slovenia, dovadă numărul ridicat de medalii (9) cu care s-au întors acasă: Vlad Crişan, loc III (Under 11); David Nagy, loc I şi Ruben Groşan, loc III (U-13); Emeric Bogoj, loc I şi Răzvan Burtea, loc II (U-15); Robert Nagy, loc I, Darius Volinter, loc II, Emeric Bogoj şi Alex Gheorghiu, loc III (U-17).
ARAD. Arădenii sunt invitați, în week-end, la o competiție dominată de grație, eleganță și muzică de calitate, Sala Polivalentă găzduind a treia ediție a Cupei „Arad” la dans sportiv.
ARAD. CS UAV Arad participă, în week-end, la a doua etapă a Campionatului Național de rugby în 7, care se dispută la Bârlad. Elevii lui Ovidiu Șerban sunt lideri în Divizia Națională Sevens (liga a doua), având 13 puncte în clasament, în urma primului turneu, organizat la Petroșani.
Marius Copil s-a calificat în turul secund al turneului de la Stockholm, dotat cu premii în valoare de 486.750 de euro, după ce l-a învins pe argentinianul Delbonis, scor 6-1, 7-5. În turul doi, arădeanul îl va întâlni pe spaniolul Nicolas Almagro, cap de serie numărul 3 şi locul 12 ATP!
Cristian Gațu confirmă faptul că naționala de handbal feminin va susține un cantonament în orașul nostru, pregătitor pentru Europenele din Serbia.
BEKESCSABA. 16 echipe (11 din Ungaria şi 5 din România) participă la Interliga, campionat de fotbal organizat pentru grupele de vârstă 2002-2005.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.