ARAD. Postul Digisport va transmite dubla întâlnire dintre CSM Oradea și AMEFA Arad, duelul care deschide turul Superligii de polo.
ARAD. Cele două echipe arădene prezente în Campionatul Național de baschet al junioarelor sub 16 ani vor debuta în noul sezon pe propriul teren, conform programului publicat de FRB.
ARAD. Sâmbătă, de la orele 10.00, la baza nautică Voința Arad, se va desfășura tradiționalul concurs Cupa „Mureș". Aceasta este competiția care va încheia sezonul nautic la canotaj academic.
„Şoimii” Pâncota a spus adio Cupei, după ce a pierdut în prelungiri, cu Concordia, Chiajna marcând golurile din faze fixe.
ARAD. Dezamăgit de lipsa de reacţie a autorităţilor locale vizavi de fenomenul numit rugby, măcelărit de arbitri aproape la fiecare joc, Ovidiu Şerban a vorbit, cu tristeţea unuia care suferă pentru sportul cu balonul oval, despre ultimul proiect al rugby-ului arădean.
Meci de liga a 5-a , acerb, cu iz de luptă. Cavaleria uşoară a „dacilor” din Beliu încerca să urce pe meterezele „Cetăţii” din localitate şi să continue promiţătoarea aventură în seria B a acestei ligi după ce în sezonul trecut abia a scăpat de retrogradare. Asta şi datorită unei restructurări integrale a echipei.
ARAD. Familia handbalului și-a adus aminte, la finele săptămâni trecute, de profesorul Ioan Buruc, omul care a trudit enorm pe semicercul arădean, plecat într-o lume mai bună în urmă cu un an de zile.
ARAD. Sorin Trăistaru, cunoscut în lumea motociclismului drept „Ariciu”, pilot al clubului CS Arici Supermoto Arad, a participat, recent, la ultima etapă de Campionat European și Balcanic de supermoto, desfașurată la Sakarya în Turcia.
ARAD. Campionatele Nationale de pistă (velodrom) desfășurate recent la București, au avut în prim plan și un ciclist reprezentând ACS Voința Arad, Roland Koczka, care a reușit o performață remarcabilă, câștigând medalia de bronz în proba de urmărire 2000 metri, la juniori II. Rezultatul este unul meritoriu, sportivul pregătit de Peloc Mateiu aflându-se, la 15 ani, la primul concurs pe velodrom.
PANCOTA. Mâine, de la ora 16.30, „Şoimii” mai vrea să dea o lovitură, pentru a scrie istorie în „Cupa României”.
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.