aradon.ro Web analytics


CLUJ-NAPOCA. Tenismenul arădean Marius Copil s-a reîntors la naționala României de Cupa Davis și vrea să pună umărul la o victorie în fața Finlandei, mizând pe scorul de 3-2 pentru tricolori.
ARAD. Nici bine nu s-au stins ecourile primei ediții a Cupei Presei la volei pe plajă, desfășurată în 26 august, în cadrul Cupei „UVVG” și câștigată de echipa siteului Aradon, și, la cererea mai multor (ne)participanți, jurnaliștii arădeni sunt invitați, din nou, la o confruntare pe nisip.
Turnu. Meciul din etapa trecută, Şoimii Tauţ - Speranţa Turnu a adus nu mai puţin de 4 (!) memorii pe masa celor de la AJF. Oaspeţii îşi strigă nemulţumirea, căci au ajuns la capătul puterilor, se simt nedreptăţiţi, iar ultimul arbitraj contra lor a fost „japcă pe faţă”, după cum spune preşedintele Arsenov Radiţa (foto).
Felnac. Doi oameni inimoşi, viceprimarul Ioan Maliţa şi preşedintele celor de la „Vi-Fe”, Dan Ristin şi-au pus ambiţia de a scoate din anonimat fotbalul din Felnac. Au înscris echipa în „Promoţie”, iar obiectivul e clar, promovarea.
ARAD. Clubul Sportiv Tenis Fan Arad a organizat un turneu de tenis pentru copii, denumit Cupa „Florența Mihai”. Pe terenurile Complexului Sportiv Riviera - DJTS, probele au fost câștigate de: Andreea Lupaș (simplu fete), Andrei Scarlat (simplu băieți și dublu mixt) și Maria Margauan (dublu mixt).
SCHWECHAT. O accidentare de ultim moment a ținut-o pe arădeanca Daniela Dodean pe bancă în meciul de debut al echipei sale de club SVS Strock Schwechat în Liga Campionilor la tenis de masă, ediția 2012-20013. Campioana Austriei și finalista sezonului trecut în Ligă, gruparea arădencei s-a impus în fața croatelor de la Casl Zagreb cu scorul de 3-1.
TÂRNOVA. Scene reprobabile petrecute, duminică după-amiază, la Târnova, pe terenul unde Highişana Drauţ îşi dispută meciurile de pe teren propriu în Onoare, Seria B. În min. 58 al partidei cu Şoimii Şimand, la scorul de 1-2, arbitrul Dorimel Herţeg i-a arătat un galben jucătorului Dănuţ Drida. A urmat o înjurătură şi, firesc, cartonaşul roşu.
ARAD. Debut pozitiv pentru cele două reprezentante ale Aradului în C.N. de fotbal al juniorilor republicani.
VARŞOVIA. Cea mai bună echipă de copii născuţi 2000 din fotbalul românesc, Atletico Arad (antrenori Arpad Cserneczky şi Adrian Petruţ), a participat, alături de reprezentante ale 40 ţări de pe toate continentele, la Danone Nations Cup. Sub privirile lui Gheorghe Hagi, galben-negrii au avut un bilanţ de trei victorii, un egal şi patru înfrângeri, terminând acest mini-campionat mondial pe locul 34.

Mapamond

Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.

Mapamond

Ministrul francez de externe: Europenii vor fi „reprezentați” la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.

Mapamond

Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.

Mapamond

Incident armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:

Local

Despre violenţă, bullying şi droguri în rândul elevilor
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”

Local

Doi tineri, două ordine de protecţie
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane. 1

Local

Rețineri, alcoolemii și alte infracțiuni rutiere
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

ARADON Sport local

Viitorul Arad, performera etapei!
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.