BANIA VRUCIŢA. Bogdan David (Şah Club Vados), un tânăr care promite în sportul minţii.
SATU MARE. Primele jocuri de verificare pentru baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM Arad.
TURNU. Cel mai bun joc al echipei din Turnu din acest campionat nu a adus şi victoria mult aşteptată. Speranţa a început bine meciul, a ratat trei ocazii imense, apoi Unirea Sântana a irosit – de asemenea – trei mari ocazii, după care a deschis scorul, prin Bulboacă (min. 27). Totuşi, s-a făcut dreptate, în ultimul minut al primei reprize, când Brânduşe a egalat.
ARAD. Concursul de pronosticuri fotbalistice organizat de Jurnal Arădean şi Aradon, cu sprijinul partenerilor Hotel Parc Moneasa, Saller şi Paradisul Copiilor, a debutat în forţă. Îmbucurător este numărul mare de reprezentante ale sexului frumos (11) care ne-au trimis variantele de răspuns pentru primul talon de concurs.
TURDA. Echipa pregătită de Roly Nagy a bifat a doua înfrângere în decurs de patru zile. După eliminarea, la penalty-uri, din Cupa României, Naţional Sebiş a păşit cu stângul în noul sezon de Liga III, cedând, scor 0-1, în deplasarea de la Turda.
CARANSEBEŞ. Băieţii lui Cristi Sculici nu au reuşit mai mult de un 0-0 împotriva incomodei grupări din Caransebeş, ratările împiedicându-i pe Rus şi compania să debuteze cu un succes. O remiză, totuşi, dătătoare de speranţe pentru singura echipă arădeană care a punctat în clasament după prima etapă.
PĂULIŞ. Cele două combatante şi-au disputat cu ardoare punctele puse în joc, fiecare cu motivaţia proprie: gazdele să obţină primele puncte, oaspeţii să se menţină pe locul I. A rezultat un joc alert, cu multe faze de poartă şi cu suspans.
SIBIU. Rugbiştii de la UAV Arad s-au distrat în deplasarea de la Sibiu contând pentru primul tur al Cupei României, dovadă rezultatul consemnat la final: 107-5! Managerul grupării arădene, Ovidiu Şerban, pune succesul şi pofta de joc a băieţilor pe seama achitării (parţiale) restanţelor financiare şi crede că ar trebui susţinut şi mai puternic pentru a duce la bun sfârşit proiectul demarat în urmă cu un an.
PANCOTA. La prima reprezentaţie în eşalonul III, „Şomii” Pâncota a clacat pe teren propriu, în faţa celor de la Sănătatea Cluj.
Fântânele. Duminică se va tăia panglica la două terenuri sintetice noi, de dimensiuni reduse, recent amenajate pe amplasamentul vechii arene de fotbal din Fântânele. Acest eveniment va avea loc cu prilejul ediţiei a VI-a a „Cupei Prieteniei” la mini-fotbal, de la ora 9.30.
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.