ARAD - Printre alte hotărâri, condiucerea Federaţiei Române de Baschet a luat decizia, cel puţin ciudată, de a desemna Turnu Severin drept gazdă a All Star Game-ului feminin, ediţia 2010. O fi ea, promovarea sportului cu mingea la coş în Oltenia, o prioritate, dar să dispuţi un astfel de meci al „stelelor” într-un oraş fără echipă, nu e tocmai indicat.
ARAD - Cel mai valoros produs al tenisului arădean, Marius Copil prepară în Germania, alături de antrenorul său argentinian, participarea la patru turnee de pe „Bătrânul Continent”, trei în Elveţia şi unul în Italia.
ARAD - În al treilea joc susţinut în Liga pe Naţiuni, reprezentativa feminină de tenis de masă a României a spulberat Italia, scor 3-0.
ARAD - Opt echipe de fotbal feminin au luat startul la Cupa Mărţişorului. Căştig de cauză a avut echipa organizatoare a evenimentului, Gen. nr. 21 „Aurel Vlaicu” Arad, 3-1, în finala cu Gen. nr. 7 Arad.
BUCUREŞTI. La Campionatele Naţionale individuale de tir - pistol cu aer comprimat, organizate zilele trecute în Capitală, reprezentanţii CS Municipal Arad au urcat pe podiumul de premiere.
Ialoveni. Zilele trecute, patru sportivi de la CSŞ Gloria Arad au participat la un puternic turneu de lupte greco romane, în Republica Moldova.
Arad. Continuă disputa „pe viaţă şi pe moarte” de la AJF Arad. După ce l-a înlocuit pe Dumitru Truţ, ieri, octogenarul din Belciugatele a început preparativele pentru alungarea lui Dinu Donca din Biroul Executiv.
ARAD - Dana şi Adi Dodean sunt mari favoriţi la medalii la CN de tenis de masă, care are loc în acest week-end.
ARAD - Dacă în jocul de campionat, pierdut la 15 puncte, timp de o repriză am ţinut aproape de „galacticele” lui Boriga, pentru a spera la mai mult, este nevoie ca şi atacul să funcţioneze, nu doar defensiva.
ARAD - Departamentul Competiţii din cadrul Federaţiei Române de Rugby a decis amânarea unor meciuri din noul sezon, în interesul sportului cu balonul oval. Astfel, duelurile dintre MVT UAV Arad şi campioana, Ştiinţa Baia Mare au fost reprogramate: turul, Arad, 31 martie şi returul, Baia Mare, 5 mai.