MAMAIA - Mihai Bolchiş (ACS Voinţa) s-a clasat pe
locul 3 la primul său concurs din carieră.
ARAD - Aradul are, după aproape 20 de ani, o nouă
generaţie de valoare în baschetul feminin.
CHISINEU CRIS - Ameninţările lui Mihai
Sărbuţ de neprezentare la reprogramarea jocului
Curtici - Chişineu Criş i-a speriat pe
ajefişti, care au luat decizia de a schimba data
rejucării. Nu va mai fi miercuri, 9 septembrie, ci
două săptămâni mai târziu,
pentru ca oaspeţii să achite curticenilor, via
AJF Arad, cheltuielile de organizare a jocului.
IRATOSU - De şapte ani, pătimaşul şi
cunoscătorul public din Iratoşu aştepta un
succes al favoriţilor de Kirchweih. Cu o excepţie
- într-un an în care adversarul a acceptat
reciprocitatea, la două diferenţă -
Înfrăţirea îşi întrista
suporterii de sărbătoarea tradiţională
a comunităţii.
ARAD - Invitaţi la Cupa Constructorul, pugiliştii
de la Box Club UVVG Arad au lăsat o bună
impresie. Pregătiţi de Adolf Ivanovici şi
Dionisie Szekely, trei dintre ei au obţinut locul I.
ARAD - Ultimul tehnician care a câştigat medalia
de aur, alături de B.C. ICIM Arad, Adi Budurean, se
întoarce în ţară. De această
dată, în calitate de antrenor al maghiarilor de
la Planet Leasing Dombovar, pentru un amical cu BCM
Mureş şi prezenţa la Cupa Universitas de la
Cluj, alături de U Cluj, CSM Oradea şi Elba
Timişoara.
ARAD - Aşa cum îi stă bine unui club care
se respectă, B.C. ICIM Arad organizează miercuri,
ora 10, la Sala Sporturilor o întâlnire cu
presa, prilej de a lua un prim contact cu noile
achiziţii din această vară. Este vorba
despre antrenorul Yoannis Diamantakos şi
jucătoarele Jessyka Burks, Stavroula Prassa, Biljana
Savic şi Andreea Orosz.
Şicula - Au evoluat: Crişul Alb Şicula: C. Feieş - Iuhaniak, S. Danciu, Morar (min. 89 Corbei), A. Danciu, Talpaş, Lucea, S. Faur (min. 75 A. Anca), C. Nagy (min. 75 Voştinar), Ciurdar (min. 80 Blidar), Petrişor.
Pâncota - Şoimii Pâncota a dispus clar, cu 4-1 (2-0), de Progresul Pecica, într-un meci în care au marcat Oaidă (min. 7 şi 70), Oiţă (min. 28), Bilan (min. 83) respectiv Arsene (min. 85).
Şeitin - Au evoluat: Unirea Şeitin: Raşca - Pocei, Balint, Zaharia, Rafila, Popa (min. 85 Pătru), Corbu, Lakatos, Popovici, Peşte (min. 83 Badea), Leuca (min. 53 Tambor).
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Local
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
Local
Arădenii care au nevoie de analize medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se pot programa în continuare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru luna noiembrie mai sunt locuri disponibile, iar recoltările se fac inclusiv sâmbăta.
Local
Hidrologii au emis, vineri, un Cod portocaliu și un Cod galben de viituri pentru râuri din 13 județe, valabile până sâmbătă la prânz.