„Despărţirea a fost una amiabilă, după o discuţie cu reprezentanţii conducerii clubului. Le doresc succes şi le mulţumesc pentru momentele frumoase trăite împreună în ultimii ani” – a spus Leo Pinţa, care, deocamdată, ia o pauză fotbalistică, aşteptând să prindă o ofertă din fotbalul judeţean.
Pinţa a plecat de la Victoria
Pinţa a plecat de la Victoria
Reactualizat la:
Urmare a eşecului categoric, scor 2-8, suferit la Sântana, în etapa 7-a a Ligii IV la fotbal, antrenorul Leo Pinţa a părăsit banca tehnică a echipei Victoria Zăbrani. Oarecum surprinzător, ţinând cont că echipa se află la şase lungimi de ultimul loc retrogradabil.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a afirmat vineri la postul CNN că guvernul cubanez „va cădea foarte curând” și a susținut din nou că Havana este „foarte dornică” să negocieze cu Washingtonul, consemnează agenția EFE.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel vineri la încetarea imediată a războiului din Iran, au consemnat AFP și dpa.
România
Analiza agenției de evaluare financiară Moody's confirmă faptul că România deține o economie stabilă și un grad de dezvoltare care ne oferă o poziție competitivă în regiune, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de susținere a investițiilor, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
România
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”, precizând că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului de la București.
UT Arad
Ultima etapă înainte de play-out duce echipa arădeană pe terenul lui Metaloglobus.
Local
În anul 1974, pentru a-și spori puterea în cadrul partdului, Nicolae Ceaușescu instituie funcția de Președinte, fiind totodată primul care ocupă această poziție.
1
România
Numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a depășit borna de 1.000 de persoane, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
România
Irina Ponta n-a apărut pe nicio listă a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în sistemul eConsular și de aceea nu a avut cum să fie „apelată”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ministerului, Andrei Țărnea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!