Se va juca în sistemul „fiecare cu fiecare” (două reprize a câte 15 minute). Iniţiatorii proiectului Old-Boys Arad sunt Petrea Bontea şi Cornel Mitan. Primul ne-a dezvăluit că principala direcţie, în momentul de faţă, este reprezentată, totuşi, de sectorul copiilor şi al juniorilor. „În anul 2005 am înfiinţat Asociaţia non-profit Pro Rugby.
Am reuşit să atragem o serie de sponsori în activitatea noastră şi ne concentrăm, în primul rând, pe susţinerea copiilor şi a juniorilor. Colaborăm foarte bine, în acest sens, cu Ovidiu Şerban, preşedintele CSU Aurel Vlaicu. Vrem să asigurăm condiţii optime generaţiei care vine din urmă, înţelegând prin aceasta echipament, mingi, competiţii respectiv masă. Deja avem planificat un turneu în Franţa” – spune Bontea, al cărui fiu, în vârstă de doar 9 ani, a optat -la rândul lui- pentru sportul cu balonul oval.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!