„Nu ne aşteptam la o asemenea surpriza neplăcută din partea echipei din Serbia. Am luat legătura cu echipa din Alba Iulia şi încercăm să o convingem să-şi schimbe programul pentru a veni sâmbătă la Arad. Am vorbit şi cu alte echipe, dar toate şi-au stabilit programul cu ceva timp înainte. Regretăm această situaţie, independentă de noi” – ne-a declarat Marcel Urban, managerul grupării galben-albastre.
Sârbii nu mai vin, FCC ICIM caută adversar
Sârbii nu mai vin, FCC ICIM caută adversar
Sâmbătă, de la ora 17, în Sala UAV, echipa de baschet feminin a Aradului, FCC ICIM, ar fi trebuit să dispute un prim test de verificare, împotriva grupării ZKK Kraljevo (locul 5 în Serbia). Invocând probleme financiare şi de efectiv, sârbii au declinat invitaţia, oficialii grupării arădene căutând un posibil adversar din campionatul intern. În caz contrar, primul amical se va produce marţi, la Pecs (Ungaria).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O femeie a făcut atac de panică și a fost asistată de echipajul SMURD. A refuzat transportul la spital.
Local
Compania de Transport Public Arad prelungește o linie de credit contractată încă din anul 2009 și pentru care girează cu terenurile societății.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, consideră că războiul împotriva Iranului este cvasi-încheiat și că Washingtonul este „foarte mult înainte” de termenul inițial estimat de patru până la cinci săptămâni, potrivit unei postări pe rețeaua X a unei jurnaliste de la CBS News, care a citat un interviu cu liderul de la Casa Albă, relatează Reuters și AFP.
2
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversații telefonice „sincere și constructive” despre războiul din Iran și cel din Ucraina, a anunțat Kremlinul, notează AFP.
1
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni pentru New York Post că „nu este mulțumit” de alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului, pentru a-i succeda tatălui său, Ali Khamenei, ucis la începutul ofensivei israelo-americane.
2
Mapamond
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reiterat luni avertismentele la adresa Iranului de a nu extinde conflictul, la câteva ore după ce NATO a interceptat o rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei, a doua din 4 martie, relatează EFE.
Mapamond
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat luni că prețurile la combustibili vor fi plafonate, începând de la miezul nopții, pentru a-i proteja pe maghiari de creșterea prețurilor la petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!