aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
ARADON Sport local
Titlul 10 pentru Arad sau 6 pentru Sepsi? 

Titlul 10 pentru Arad sau 6 pentru Sepsi? 

De Andreea Vlase
la 29 April 2022 14:09 Reactualizat la: 29 April 2022 14:32

Titlul 10 pentru Arad sau 6 pentru Sepsi? 

29 April 2022 14:09 Reactualizat la: 29 April 2022 14:32
Arădencele vor avea o galerie record în deplasare la meciul decisiv al finalei Ligii Naționale.
Scris de Andreea Vlase - Arădencele vor avea o galerie record în deplasare la meciul decisiv al finalei Ligii Naționale.

Trimite articolul

X

SFÂNTU GHEORGHE. FCC Baschet UAV Arad luptă sâmbătă, de la ora 18, pentru titlu în meciul decisiv al finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin. ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe găzduiește jocul 5 pentru că a fost pe prima poziție în sezonul regulat. Pentru cei care nu pot să meargă la Sfântu Gheorghe, partida va fi transmisă în direct pe TV Arad și pe canalul de youtube FRB TV.

„Galben-albastrele” visează la al 10-lea titlu din istoria clubului arădean, după cele două „minuni” de acasă, când au fost purtate de fantasticul public arădean spre victoriile care au egalat situația în ultimul act, 2-2. Arădencele trebuie să repete evoluțiile bune și în fața unei săli ostile pentru a ridica din nou trofeul după nouă ani. Sepsi SIC pornește în continuare cu prima șansă. Joacă pe propriul teren unde poate avea chiar 3.000 de fani în tribune și a lăsat intrarea liberă. Mingea cu care s-a jucat la primele două partide alunecă mai mult față de cea folosită la Arad, iar lumina din sală pune niște probleme pivoților când se uită în sus spre panou. Dar presiunea este pe „alb-verzi”, în timp ce fetele de la FCC UAV au depășit cu mult așteptările din acest sezon, când mulți le condamnau la un nou loc 3.

După cele două evoluții senzaționale din meciurile 3 și 4, finanțatorii echipei au decis să ajute suporterii să le fie aproape fetelor noastre și în jocul decisiv al finalei. Peste 100 de fani s-au înscris să facă deplasarea cu autocarele puse la dispoziție de Primărie și FCC Environment, dar sunt așteptați și alții să meargă cu mașina. Este un record pentru ultimele două decenii în ceea ce privește numărul de suporteri care fac deplasarea. La decisivul finalei din 2013, în jur de 40 de fani au însoțit echipa la meciul care a adus al 9-lea titlu din istoria clubului.

Date istorice

În ceea ce privește meciurile decisive din finale, formația arădeană a jucat de cinci ori meciul cinci în ultimul act al campionatului. A pierdut în 1993 cu Universitatea Cluj, dar a câștigat celelalte patru partide decisive din finală. În 1994 învingea pe „U” Cluj cu 3-2 la general, în 1998 pe Rapid București, în 2008 pe LMK Sepsi BC Sfântu Gheorghe și în 2013 pe CSM Târgoviște. Și la ultimul meci decisiv pe care l-au jucat pentru titlu arădencele porneau din postura de outsidere. CSM Târgoviște venea după sezonul în care a jucat în Euroligă și a pornit cu 18-0. Elevele lui Dan Moraru întorceau atunci miraculos jocul decisiv și se impuneau cu 85-82. „Galben-albastrele” speră și acum într-o nouă surpriză contra marii favorite a sezonului, care a jucat constant în ultimele sezoane în EuroCup.

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, care există din 2012, are doar două finale decise în meciul decisiv, în ambele după ce a condus cu 2-0. În 2015 a pierdut titlul, pe propriul teren, în fața celor de la CSM Târgoviște, iar în 2019 a câștigat greu decisivul cu CSM Satu Mare.

FCC Baschet UAV Arad este prima echipă care a terminat pe locul trei în sezonul regulat și dispută finala mare după CSU Alba Iulia în 2016. Atunci Sepsi SIC câștiga cu 3-0 ultimul act și își trecea în palmares primul său titlu din istorie, după care au urmat alte patru. Cu o victorie, FCC UAV poate deveni, după opt ani, prima echipă care termină pe locul 3 în sezonul regulat și câștigă titlul. Ultima dată se întâmpla în 2014, când CSM Târgoviște termina pe trei și se impunea în fața arădencelor, care câștigau atunci sezonul regulat.

Va conta forma de moment, inspirația antrenorilor și a jucătoarelor și cine va suporta mai bine presiunea. Este ultimul meci al sezonului și jucătoarele vor da ultimele resurse pe care le mai au pentru a pune mâna pe trofeu. Sepsi ar putea avea un avantaj în ceea ce privește prospețimea, după ce a rotit mai mult în cele patru jocuri ale finalei, cu o singură jucătoare trecând de 35 de minute într-un singur joc. De partea cealaltă, FCC UAV s-a bazat foarte multe minute pe aceleași jucătoare mici și a avut mult mai multe soluții sub panou. Deși ar putea fi mai obosite, iar Brankica Hadzovic, liderul echipei, este incertă din cauza accidentării la umăr, arădencele vin cu moralul ridicat după ce au întors finala, când nu erau creditate cu prea multe șanse. Vor încerca să joace din nou cu foarte multă dăruire să le ofere încă un motiv de bucurie fanilor. Va fi titlul 10 pentru „galben-albastre” sau al 6-lea pentru „alb-verzi”?

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
baschet ,
FCC UAV ,
ICIM ,
sepsi
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Case modulare din containere: cum se dezvoltă acest segment de producție
    2
    Dealer de pe Șezătorii, judecat pentru trafic de droguri
    3
    O nouă echipă de conducere la UAV
    4
    Trump consideră că trimiterea de trupe terestre în Iran ar fi o „pierdere de timp”
    5
    Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, implicat într-un accident rutier cu doi răniți ușor (surse)
    6
    Țărnea spune că Irina Ponta n-a fost pe lista MAE
    7
    Oficial: UTA nu poate obţine licenţa UEFA!
    8
    Hoț din Timiș, prins după ce a furat o mașină din Șimand
    9
    O treime dintre adolescenți spun că au văzut în familie lipsă de respect față de mamă (sondaj)
    10
    Lipsa personalului, principala problemă a poliției arădene 

    Local

    O nouă echipă de conducere la UAV
    Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.

    Local

    „Meci de box” pe Facebook: Falcă vs. Fifor
    Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.

    Local

    „Impact global”, o nouă carte semnată de Antoniu Martin
    Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

    ARADON Sport local

    Victorie fără emoţii pentru fetele de la UTA

    România

    Fiscul îşi face site de licitaţii
    ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.

    ARADON Sport local

    FOTO | Jessica Culda, speranța atletismului arădean
    Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.

    Local

    Concediu medical pentru însoţitorii bolnavilor oncologici
    Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.

    Local

    Se prefigurează o nouă candidatură la Primăria Arad: Anamaria Nyeki
    Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028. 16

    România

    Bolojan: România ar putea participa la misiuni de deminare în Strâmtoarea Ormuz, după ce se ajunge la un armistiţiu
    Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.