În acest inedit top, în care se cumulează toate jocurile oficiale, podiumul este completat de alţi doi jucători de categoria „Onoare”: Gheorghe Hanţig (Avântul Târnova) – 34 şi Daniel-Pera Popa (Unirea Gurahonţ) – 24. La juniori, lider este Raul Cioboată (Podgoria Şiria), cu 26 goluri, urmat de Andrei Faur (UTA Bătrâna Doamnă) – 22 şi Marius Bud (Unirea Sântana) – 19.
Cât despre primul eşalon fotbalistic judeţean, Liga 4, podiumul celor mai prolifici jucători se prezintă astfel: 1. Codrin Peii (Progresul Pecica) – 13 goluri; 2. Iulian Viun (Unirea Sântana) – 10 şi 3. Răzvan Riviş (Progresul Pecica) – 9.
Topul golgeterilor în fotbalul mic
ARAD. 44 de goluri a înscris Marius Neamţ (Cetate Săvârşin) în actualul sezon fotbalistic judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!