Elevii lui Cristian Cosma au câștigat în Capitală (scor 9-4) și mai au nevoie de un singur succes pentru a egala clasarea celeilalte echipe arădene de primă divizie, Univ. Goldiș ICIM Arad (baschet fete). Pasul spre primul loc din play-out (grupa locurilor 5-8) poate fi făcut sâmbătă (ora 18.00 – bazinul „Delfinul”) sau, dacă Rapidul va egala situația, duminică (ora 10.00 – în aceeași locație).
În sezonul trecut, rapidiștii au luat „fața” Aradului, clasându-se pe locul 5.
Ultimele valuri pentru AMEFA
Ultimele valuri pentru AMEFA
AMEFA Arad pornește favorită, având 1-0 la general, în disputa pentru ocuparea locului 5 în clasamentul final al Superligii de polo pe apă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!