Arădencele au reușit golul victoriei în finalul jocului, în urma unui cartonaș albastru acordat gazdelor, Raluca Sas transformând aruncarea de la 7 metri. Principalele marcatoare ale Crișului: Cherecheș 6, Pop 5, Sas 5 și R. Boldor 4.
În ultima etapă (18.12), la Arad vine Național Rm. Vâlcea.
Un cartonaș albastru aduce victoria Crișului
Un cartonaș albastru aduce victoria Crișului
Penultima etapă a turului în liga secundă de handbal a adus fetelor de la Crișul Ch. Criș a doua victorie externă, 30-29 (15-9) cu KSE Tg. Secuiesc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!