CHIŞINEU CRIŞ. Zilele trecute, la sala de sport din oraşul Chişineu Criş, în organizarea AS Kickers şi a Primăriei, s-a desfăşurat Cupa de Crăciun la mini-fotbal, destinată seniorilor. Au participat echipe din Vladimirescu, Sântana, Mişca, Nădab, Ineu, Socodor şi Chişineu Criş. În finală, Vladimirescu a trecut de Ineu, scor 4-2.
Scris de JA – L.S.-CHIŞINEU CRIŞ. Zilele trecute, la sala de sport din oraşul Chişineu Criş, în organizarea AS Kickers şi a Primăriei, s-a desfăşurat Cupa de Crăciun la mini-fotbal, destinată seniorilor. Au participat echipe din Vladimirescu, Sântana, Mişca, Nădab, Ineu, Socodor şi Chişineu Criş. În finală, Vladimirescu a trecut de Ineu, scor 4-2.
Lotul echipei câştigătoare, care a evoluat sub ochii vigilenţi ai directorului de organizare, Ovidiu Coman, a fost format din Sculici, Pătroi – Istin, Dobai, Ciobanu, Cociş, Cozea, Rus, Burian, Purece.
Marcatorii din ultimul act ai celor din Vladimirescu au fost Istin şi Burian, cu câte o „dublă”.
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!