După ce s-a documentat vizavi de motivele care au stat la baza respectivului anunţ, Aurel Radiţa a ţinut să puncteze: „Domnul Hanc are toate motivele să fie supărat pe acei spectatori. Mai ales că nu e pentru prima oară când ne fac probleme, prin atitudinea lor. Cu ajutorul Poliţiei din comună, vom lua măsuri împotriva acestor falşi suporteri. Vreau să am o discuţie cu dl. Hanc, la întoarcerea din concediu, să-l capacitez să mergem împreună în Liga IV. Nu voi lăsa ca o mână de nesimţiţi să strice bucuria promovării şi proiectul pe care l-am demarat în urmă cu doi ani”.
„Are dreptate sa fie suparat”
ŞICULA. Plecat în concediu, Aurel Radiţa, primarul Şiculei a aflat, cu surprindere, de demisia lui Viorel Hanc, preşedintele grupării de Liga IV, Crişul Alb.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!