Într-o partidă care trebuie câştigată cu orice preţ, antrenorul Zoran Visic se confruntă cu două probleme de ordin medical, Milovanovic şi Drăgoescu, ambele incerte. „Dacă nu vom repeta greşelile de la meciul cu Târgovişte, iar atacul va funcţiona, putem obţine victoria” – crede Dan Moraru.
„Condamnate” sa castige
SATU MARE. Cu Târgovişte nu am pus presiune pe echipă şi am pierdut fără drept de apel. Datele problemei se schimbă pentru meciul din deplasare, cu vicecampioana, CSM Satu Mare – duminică, ora 18,30 - , pentru că un nou eşec ne-ar diminua şansele de a prinde finala. Unii, poate vor zâmbi, spunând că e prematur să ne gândim atât de departe şi că multe se mai pot întâmpla. Adevărat. Numai că la trasul liniei, orice înfrângere va conta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în faţa naţionalistului Viktor Orban, a cărui înfrângere constituie de asemenea un eşec al preşedintelui american Donald Trump care îi oferise sprijinul său, relatează France Presse.
România
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că 'poporul maghiar a vorbit cu o voce clară și puternică' la scrutinul parlamentar desfășurat în țara vecină.
Mapamond
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.
1
Mapamond
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.
Local
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani.
5
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar Iranului în războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!